Incepand cu luna martie 2020, Cristina Anculescu este membru al Directoratului companiei UNIQA Asigurari de viata.
Cristina Anculescu s-a alaturat echipei UNIQA in decembrie 2014 in rolul de Director Resurse Umane, coordonand un amplu proiect de transformare organizationala, dar si numeroase initiative care au sustinut obiectivele strategice ale companiei.
“Ma bucur sa consolidam echipa Directoratului UNIQA Asigurari de viata prin prezenta Cristinei Anculescu. Suntem colegi de mai bine de cinci ani in cadrul UNIQA, timp in care am realizat multe proiecte de succes, importante pentru organizatie. Am toata increderea ca vom continua sa scriem impreuna povestea UNIQA Asigurari de viata, intr-o perioada de profunda transformare, sub toate aspectele.
Cred ca momentele prin care trecem cu totii acum ne intaresc convingerea ca ceea ce vom reusi mai departe se bazeaza, in mare masura, pe calitatea oamenilor din echipa UNIQA, iar pregatirea si capitalul de experienta cu care Cristina vine in acest domeniu ne vor sustine in aceasta directie”, a precizat Valentin Coroiu, CEO UNIQA Asigurari de viata.
Cristina Anculescu este absolventa de Relatii Economice Internationale, in cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, a unui Masterat in Managementul Afacerilor Internationale si a unui program de Executive Leadership in cadrul Harvard Business School – Boston. Si-a inceput cariera in cadrul unei companii de top de consultanta in management si resurse umane, unde a lucrat timp de noua ani.
“Sunt onorata sa fac parte din conducerea executiva a UNIQA Asigurari de viata. Este o oportunitate pe care o primesc cu toata responsabilitatea si le multumesc colegilor din consiliul de administratie pentru increderea acordata de a-mi asuma acest rol in cadrul unei organizatii exceptionale, cu profesionisti dedicati, energici si ambitiosi, creativi si dornici sa se dezvolte personal si profesional.
Cu atat mai mult, in aceste momente pline de incercari, prioritatea noastra numarul unu sunt oamenii si vom continua, impreuna cu colegii mei, sa dezvoltam o cultura bazata pe incredere, siguranta si responsabilitate in cadrul UNIQA, punand deopotriva clientii si echipa in centrul actiunilor noastre.” a declarat Cristina Anculescu, Membru Directorat UNIQA Asigurari de viata.
In 2019, UNIQA Asigurari de viata a continuat sa isi consolideze activitatea, raportand la finalul anului prime brute subscrise din asigurarile de viata in valoare totala de 18 milioane de Euro, conform IFRS. Cresterea a fost sustinuta de un avans de 20% in vanzarea produselor traditionale.
Totodata, compania a lansat UNISMART- un concept inovator pentru asigurarile de viata, ce adreseaza specific si relevant nevoile clientilor, ajutandu-i sa aleaga protectia de care au nevoie in functie de fiecare moment din viata lor.