Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cristiana Bota, Cornelius Roşiianu şi Corina Dănilă, la „Generaţiile TVR”

Cu Iuliana Marciuc – miercuri, 26 octombrie, de la ora 20.00

În a doua ediţie a emisiunii “Generaţiile TVR”, Iuliana Marciuc vă invită să fiţi părtaşi la dialogul cu trei dintre oamenii TVR de ieri şi de astăzi: Cristiana Bota, Cornelius Roşiianu şi Corina Dănilă.

Mulţi români îşi reamintesc de faptul că, în perioada ceauşistă, crainicele TVR le înseninau viaţa cenuşie şi dădeau tonul în modă, iar una dintre acestea era jurnalista Cristiana Bota. Pe Cornelius Roşiianu telespectatorii îl ştiu ca fiind unul dintre principalii prezentatori ai „Telejurnalului“, dar puţini cunosc activitatea sa managerială de la TVR 2. Iar Corina Dănilă, omul care de mai multe sezoane aduce la TVR 2 o emisiune valoroasă, de suflet – nu mai are nevoie de nicio prezentare. În această săptămână, la “Generaţiile TVR”, ei sunt cei care vor vorbi cu Iuliana Marciuc despre modul în care Televiziunea Română face parte din viaţa noastră, a tuturor, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru.  
 
“Generaţiile TVR” este emisiunea despre istoria frumoasă, strălucitoare – veselă şi tristă, câteodată tulbure dar plină de evenimente memorabile a celor 60 de ani de când Televiziunea Română a intrat în casele şi în viaţa românilor. Dacă, de regulă, femeile cochete aleg să-şi ascundă vârsta, Televiziunea Română preferă să-şi dezvăluie, odată cu anii, atuurile. Emisiuni care au făcut istorie, oameni care i-au schimbat faţa, întâmplări neştiute (în 60 de ani, se adună destule), informaţii inedite, lucruri de culise, topuri cu cele mai influente personalităţi, cam aşa s-ar defini Anul 60 al Televiziunii Române.

În fiecare miercuri seară, timp de cinci ediţii, TVR 2 îi invită pe români la dialogul dintre Generaţiile TVR. Timp de cinci ediţii veţi afla modul în care atât oamenii micului ecran de ieri şi de astăzi au evoluat în această “fabrică de vise”. Cu  nostalgie, cu umor, dar şi cu autoironie şi autocritică a venit vremea unei ample aduceri aminte pentru telespectatorii Televiziunii Române, după 60 de ani.

Realizator si producător: Producator Maria Cristina Ţilică

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.