Crime + Investigation® difuzează în premieră, începând de joi, 24 mai, de la ora 22:00, serialul „Cazurile celebre ale procuroarei Marcia Clark” în care fostul avocat al apărării şi expert procuror reexaminează unele dintre cele mai misterioase și controversate crime din istoria Statelor Unite ale Americii. Fiecare episod va avea o durată de două ore şi va prezenta un caz specific, concentrându-se pe primele 48 de ore care au trecut de la realizarea infracțiunii.
Experienţa sa dobândită pe ambele fronturi ale justiţiei o va ajuta pe Marcia să identifice detalii esenţiale care au fost omise iniţial de investigatori. Aceasta va analiza dovezile prezentate în dosare şi va vizita locuri importante pentru cazurile investigate, realizând interviuri cu personaje cheie, cu scopul de a descoperi noi dovezi care să scoată la iveală adevărul din spatele acestor fapte oribile.
Primul caz reexaminat în cadrul serialul este cel al morţii fiicei lui Casey Anthony, Caylee, urmat de uciderea soţiei actorului Robert Blake, dispariţia soţiei poliţistului Drew Peterson, moartea şocantă a Chandrei Levy, internă în cadrul Biroului Federal al Închisorilor, împuşcarea lui Run D.M.C, obsesia Billionaire Boys Club pentru bani şi putere care s-ar putea să se fi transformat în crimă şi moartea misterioasă a Rebeccăi Zahau la conacul Spreckels.