Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Creșteri puternice pentru mai multe sectoare din piața bunurilor de folosință îndelungată

Rezultatele GfK TEMAX pentru România,T1 2016

Piața de bunuri de folosință îndelungată din România a înregistrat un început bun pentru anul 2016, cu o valoare de 521 de milioane de euro în primul trimestru.

Telecom, electrocasnicele mari, electrocasnicele mici și electronicele sunt sectoarele ce au avut o rată de creștere de două cifre în T1 2016, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Romania: Piața de bunuri de folosință îndelungată – valoare vânzări pe categorie


Sursa: GfK România

Electronice: televizoarele – principalul motor de creștere

În T1 2016, electronicele au crescut cu aproape 13% comparativ cu T1 2015. Piața televizoarelor a fost principalul motor de creștere, modele din toate clasele de diagonala precum și cele UHD au continuat să crească.

Consolele de jocuri, boxele și boxele cu andocare au avut rate de creștere de două cifre. În cadrul acestor categorii, segmente precum soundbars și boxe bluetooth cu andocare au înregistrat performanțe notabile.

Foto: segmentul continuă scăderea

Piața foto din România a scăzut cu 8% în T1 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut.

Camerele foto compacte au continuat să scadă, în timp ce vânzările de D-SLR-uri au crescut.

Electrocasnice mari: creșteri de două cifre pentru toate categoriile

Primul trimestru al 2016 s-a dovedit a fi unul foarte bun pentru electrocasnicele mari. Acest sector a crescut cu aproape 26% față de T1 2015, până la o valoare de 102 milioane de euro.

Toate categoriile au înregistrat rate de creștere de două cifre însă cele mai mari au fost pentru uscătoare de rufe, mașini de spălat vase și plite. 

Electrocasnice mici: evoluție bună pentru aspiratoare

În T1 2016, vânzările de electrocasnice mici au însumat 37 de milioane de euro, o creștere de 20% comparativ cu T1 2015.

Aspiratoarele au reușit să recupereze teren în special datorită modelelor cilindrice, fără sac. Alte segmente mai mici precum aspiratoarele verticale, de mână, tip robot și cele cu spălare au avut rate de creștere de două cifre.
 
Aparatele dedicate femeilor pentru îndepărtarea părului, dar și cele de îngrijire a părului au avut cele mai mari creșteri din cadrul sectorului.

IT: început de an cu evoluție slabă pentru laptopuri

Piața IT a scăzut în T1 2016 cu peste 10% comparativ cu T1 2015, până la 98 de milioane de euro.

Cererea pentru tablete a continuat să scadă. După un sfârșit de an cu o performanță bună, atât desktop-urile cât și calculatoare portabile au pierdut teren.

Telecom: smartphone-urile cu diagonale mari sunt vedetele

Sectorul telecom a avut o evoluție foarte bună în T1 2016 față de aceeași perioadă din 2015 datorată în special smartphone-urilor din segmentul de preț medium. Din punct de vedere al diagonalei, smartphone-urile cu dimensiuni între 5 și 5,6 inchi au avut cele mai puternice creșteri.

Căștile au raportat o creștere de aproape 23% comparativ cu T1 2015.

Imprimante, multifuncționale și consumabile: tonerele și imprimantele- impact negativ asupra pieței

Piața s-a restrâns în T1 2016 atât din cauza vânzărilor de tonere cât și a imprimantelor care au scăzut în valoare cu o două cifre.

Pe de altă parte, cartușele cu cerneală și multifuncționalele au urmat un trend pozitiv.


Studiul

GfK Temax® este un indice utilizat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piețele bunurilor de folosință îndelungată. Rezultatele sunt bazate pe studiile desfășurate regulat pe panelul de retail al GfK. Panelul de retail cuprinde date de la peste 425,000 de puncte de vânzare la nivel mondial. Începând cu Februarie 2009, GfK Retail and Technology calculează indicele GfK TEMAX® la nivel internațional, în peste 30 de țări. Este primul indice care include toate piețele bunurilor de folosință îndelungată în țări diferite. Toate rapoartele şi comunicatele de presă sunt, de asemenea, disponibile la www.gfktemax.com.

Dacă sunt citate informații din prezentul comunicat de presă sau de pe www.gfktemax.com, GfK TEMAX® trebuie indicat explicit ca sursă.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.