Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Evoluție săptămânală mărfuri: creșterea țițeiului continuă, deși nu e susținută de date fundamentale

de Ole Hansen, Head of Commodity Strategy / Saxo Bank

Taurii dolarilor, la umbră. Investitorii în materii prime, la fiesta!

Revenirea prețurilor pe creștere la mărfuri intră, azi, în cea de-a treia săptămână, cu indicele Bloomberg Commodity atingând un nivel record pentru ultimele 3 luni.

Corelarea negativă a USD în raport cu mărfurile a furnizat celor din urmă un suport de creștere, mai ales după discursul moderat la FOMC, după reuniunea de miercuri. Reducerea așteptărilor privind noi creșteri de dobândă în 2016 de la patru etape la doar două a trimis taurii dolarilor înapoi la umbră, în timp ce investitorii în materii prime au ieșit la fiesta.

Țițeiul a continuat să-și revină și el, în urma coroborării încetinirii producției din SUA și a reducerii stocurilor cu speranțele celor care au plasat tranzacții short referitoare la înghețarea producției. 


Aurul nu a reușit să atingă noi culmi, în pofida discursului FOMC de săptămâna trecută, ceea ce înseamnă că e nevoie de o perioadă de consolidare după o creștere de 18% anul acesta. Argintul a avut și el o săptămână bună, atingând un nivel record pe ultimele 5 luni, depășind creșterea aurului cu 2%. Metalul a primit un avânt datorită dolarului mai slab, dar eșecul în a creșete și mai mult după discrusul FOMC e un alt indiciu că are și el nevoie de o perioadă de consolidare.

Îngrijorările legate de secetă în SUA au mai dispărut, așa încât grâul CBOT a fost unul dintre cei mai buni performeri ai săptămânii. Drept rezultat, a avut un premium față de porumbul CBOT plasat undeva la marginea de jos a intervalului $1.0 – $1.3. Porumbul a arătat semne de oboseală după ce managerii financiari au acumulat poziții short record pe piața futures.  


Cei mai mari câștigători ai săptămânii au fost mărfurile soft, mai ales cafeaua arabica. Condițiile de secetă din Brazilia, Columbia și Viernam sunt cunoscute de ceva săptămâni, dar abia acum vedem raportat potențialul de reducere a recoltelor. După ce a trecut de pragul mediu de creștere pe ultimele 200 de zile din decembrie 2014 încoace, cafeaua arabica a crescut semnificativ ceea ce oferă perspeptiva unei schimbări de trend.


Creșterea țițeiului – risc de auto-eșec 

Țițeiul WTI a fost tranzacționat cu peste $40/baril pentru prima oară anul acesta, continuând trendul de creștere. Dolarul mai slab, așa cum am menționat mai sus, a oferit și el suport pentru petrol, pe lângă cel furnizat de reducerea producției și stocurilor din SUA. După o încercare eșuată de a se întâlni la 20 martie, statele memre și non-membre OPEC au anunțat o posibilă nouă întâlnire în Doha, la 17 aprilie. Această întâlnire ar putea netezi calea unei ”înghețări” a producției.  

De când a căzut prețul sub $30/baril, producătorii s-au dovedit tot mai dornici să intervină, cel puțin verbal, pentru sprijinirea creșterii prețului. Făcând asta, ar trebui să aibă timp să și schimbe ceva.

Piețele de petrol sunt într-o cursă contra cronometru cu ideea că prețul își va reveni în timp. Încetinirea producției din SUA și creșterea lentă a cererii ar trebui să echilibreze lucrurile, în cele din urmă. Odată ce se va întâmpla asta, atenția pieței se va concentra de pe surplus pe deficitul sprijinului de preț în următorii ani.

”Cumpărarea” de timp în vreme ce ținem pompele lucrând la maximum funcționează atâta timp cât piața câtă în strună.

O creștere mult peste $40/b – cum am văzut săptămâna trecută – a ajutat la revigorarea activității de hedging a producătorilor pe piața de forward. E o indicație clară că producătorii americani under-hedged sunt dispuși să blocheze prețurile din viitor nu foarte diferite de cele actuale. O creștere uletrioară acestei faze, așadar, ar purta riscul distrugerii strategiei de ”cumpărare de timp”, pentru că producția SUA ar putea să nu scadă chiar atât de mult cum ne așteptăm.

Creșterea, combinată cu activitatea de hedging pe piața forward, a atras o nivelare a curbei forward la țiței. Cu prețurile spot crescând mai rapid decât cele forward, situația contango dintre Brent și WTI s-a contractat. Proprietarii de facilități de stocare au ”călărit” curba contango pe măsură ce s-a contractat, iar efectele economice ale acestui fenomen încep să se piardă. Drept rezultat, un contango prea strâns într-o perioadă de supra-inventare (cele din SUA rămân la cel mai ridicat nivel din ultimii 80 de ani) poartă riscul trimiterii țițeiului înapoi spre depozite, într-o piață deja saturată.


Cushing, hub-ul din Oklahoma pentru contracte futures pe țiței, este aproape în situația de a se trezi cu depozitele pline. Ritmul cu care cresc inventarele de petrol în SUA e de așteptat să scadă în săptămânile următoare, dar reduceri de facto nu sunt așteptate până în aprilie.

Impulsul generat acum în piețele de petrol rămâne pozitiv, cu managerii financiari deținând poziții long de 700 de milioane de barili de petrol WTI și Brent. Vedem, totuși, acest trend limitat în creștere, cu risc de revers, deși există factori pozitivi, cum este încetinirea producției în SUA. O depășire în scădere a pragului de $38.3/baril ar fi semnalul unei posibile coborâri spre $35/baril.


Creșterea aurului – hrănită din deziluzii!

Aurul a găsit pragul de suport la $1,227/uncie, dar a eșuat în încercarea de a-l depăși, în pofida discursului FOMC și a unui dolar mai slab. 

O creștere annual acesta de 18% a dus la creșterea posesiunilor de aur ale celor care tranzacționează produse exchange-traded la 280 de tone. Ar putea fi un indiciu că aurul are nevoie de o perioadă mai lungă de consolidare decât până acum. Cererea din partea investitorilor deziluzionați de titlurile tranzacționate la profituri negative va continua să ofere suport aurului.

Cu prețul aurului stabilizat, vedem interesul în argint revigorat, argint care acum câteva săptămâni atinsese un nivel scăzut record pe ultimii 7 ani în raport cu aurul. După ce atinsese raportul de 84 uncii pentru 1 unice de aur la 29 februarie, acum e la aproximativ 78 de uncii, deci o creștere de 3%. 

Producția de argint s-ar putea să scadă, asemenea altor metale (industriale), ceea ce ar putea oferi sprijin argintului și motive de investit celor dornici să o facă. Media raportului pe termen lung vs. aur e de 60 de uncii, ceea ce înseamnă că e loc suficient de creștere.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.