marketingului direct din Romania
Asociatia Romana de Marketing Direct isi manifesta deschis ingrijorarea fata de modul in care Compania Nationala Posta Romana a decis sa majoreze cu 60%, de la 1 august 2007, tarifele pentru trimiterile postale din sfera serviciului universal.
ARMAD consideră că această creştere abrupta a tarifelor va afecta industria de marketing direct din România, în momentul în care aceasta se afla in plina dezvoltare si isi consolida poziţia in industria de comunicare, aşa cum se întâmplă si în alte state europene.
Prin mărirea tarifelor practicate de Poşta Română pentru trimiterile Infadres de peste 20 de grame, adică pentru cea mai mare parte a corespondenţei, ARMAD consideră că Poşta Română face un nou abuz de poziţie dominantă, cu o vadita indiferenta pentru clientii, partenerii sai si pentru consumatorul roman.
Lipsa de transparenta in luarea deciziilor, excluderea de la consultari a principalilor clienti si beneficiari ai serviciului universal, ignorarea deliberata a intereselor comerciale ale clientilor si in final, desconsiderarea consumatorului, fac din Compania Nationala Posta Romana un bastion al trecutului si al intereselor personale.
“In acest moment, exista temerea ca multi clienti isi vor reconsidera strategiile de comunicare fie in sensul reducerii volumelor de trimiteri de marketing direct, fie al renuntarii la utilizarea acestui canal de comunicare. Mai grava va fi insa majorarea tarifelor catre consumatorul final, luata in calcul de membrii ARMAD pentru a-si putea sustine costurile de operare”, spune Serban Goran, presedintele ARMAD.
Experienţa ţărilor vestice arată că modificările tarifelor au loc numai după consultări şi negocieri cu companiile din industria de profil care utilizeaza serviciile postale din interes comercial. Profitând de poziţia sa practic monopolistă, Poşta Română poate modifica tarifele dupa bunul plac si anunţa apoi pur şi simplu aplicarea noilor preţuri. “Consideram ca era de datoria conducerii Poştei Române să ne contacteze pentru discuţii, macar din politete, daca nu din ratiuni comerciale”, a arătat Goran.
Preşedintele ARMAD estimează că, în aceste condiţii, creşterea industriei de marketing direct va fi semnificativ afectata, mai ales ca, in urma recentelor modificari ale prevederilor legale, CN Posta Romana mai poate mari tarifele cu inca 40% pana in noiembrie 2008. “Este un semnal de alarma pe care ARMAD il trage, mai ales ca increderea partenerilor straini in industria de marketing direct este la un nivel ridicat, jucatorii din acest segment de piata sunt companii importante, cu mare impact social si care prin actiunile lor se dovedesc parteneri sociali importanti”, a concluzionat presedintele ARMAD.
Federatia Europeana a Asociatiilor Nationale de Marketing Direct, cu sediul la Bruxelles (FEDMA), la care ARMAD este afiliată, susţine demersurile asociaţiei române şi va trimte către Poşta Română, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) o scrisoare de protest în care aminteşte directivele şi procedurile europene în ceea ce priveşte stabilirea tarifelor, în contextul aderarii României la Uniunea Europeană.
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Serban Goran, telefon 0723 339.983.
ARMAD a fost înfiinţată în anul 2003 şi numără în prezent peste 40 de membri. Membru al FEDMA (Federation of European Direct Marketing) si EMOTA (European Distance Selling Trade Association) , ARMAD are ca scop recunoşterea pozitivă a marketingului direct şi creşterea încrederii clienţilor şi a consumatorilor finali, ca urmare a implementării unor coduri de conduită şi de bună practică în acest domeniu, asigurarea unui cadru legislativ competitiv şi liberal. www.armad.ro
{mosloadposition user10}