Anul 2005 a reprezentat pentru Elmi Prodfarm, un succes, atât în ceea ce priveşte cifra de afaceri, care a înregistrat o creştere de 36%, cât şi datorită deschiderii primului magazin propriu
Elmi Prodfarm, producătorul mărcilor Elmiplant, Bioten, Blossom şi Vector a înregistrat o creştere a vânzărilor de 36% în anul 2005, cifra de afaceri a companiei ajungând la 2,900,000 $ şi un profit de 725,000 $, cifră ce reprezintă 25% din valoarea vânzărilor. Pentru anul 2006, compania Elmi Prodfarm estimează o cifră de afaceri de 4,000,000$.
Structura vânzărilor Elmi Prodfarm pe categorii de produse în totalul cifrei de afaceri este de: 42% pentru produsele de ten, 22% pentru produsele de corp, 15% pentru produse de păr, 12% pentru produsele de protecţie solară, 4% pentru alte produse, iar în totalul numărului de produse vândute structura este: 35% produsele de ten, 23% produsele de corp, 16% produsele de păr, 8% produsele de protecţie solară şi 4% obtinut din alte categorii de produse.
Anul 2005 a reprezentat pentru Elmi Prodfarm un succes în ceea ce priveşte vânzările pentru gama de produse de protecţie solară, în perioada aprilie – septembrie 2005 înregistrându-se o creştere de peste 35% a cifrei de vânzări pentru produsele respective.
Un alt moment reprezentativ pentru compania Elmi Prodfarm în 2005 a fost deschiderea primului magazin propriu, amplasat în City Mall – Bucureşti, ca parte a strategiei de dezvoltare a companiei, care intenţionează ca în viitor să deschidă şi alte reprezentanţe la nivel local şi naţional.
Succesul a fost încununat de premiul obţinut de către Elmi Prodfarm în cadrul celei de-a opta ediţii a Topului Firmelor 2004, organizată de către Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, unde compania a obţinut locul I pentru “Industria Chimică a fibrelor sintetice” – categoria Întreprinderi mijlocii.
“Proiectele Elmiplant pentru anul 2006 includ relansarea gamei Elmiplant pentru îngrijirea tenului, la începutul lunii februarie, într-o o nouă formulă, revoluţionară pentru industria românească de cosmetice, noi ambalaje şi un nou concept de îngrijire, noi investiţii în tehnologie de ultimă oră, constând în utilaje pentru secţia de producţie şi aparatură pentru laboratorul de testare-evaluare al companiei, precum şi planurile de demarare a acţiunii de obţinere a certificării ISO 14000 pentru mediul înconjurător. De asemenea, consolidarea exporturilor în ţările în care deja avem succes, precum Canada, Japonia şi SUA, dezvoltarea activităţii de prestări servicii pentru terţi şi activitatea de private label constituie priorităţi în activitatea firmei din anul 2006”, a declarat Andreea Cremenescu, Marketing Manager Elmiplant .
Despre Elmiplant
ELMI PRODFARM este producătorul mărcilor Elmiplant, Bioten, Blossom şi Vector şi are ca obiect principal de activitate proiectarea, fabricarea, vânzarea, distribuţia şi exportul de produse cosmetice şi farmaceutice.
ELMIPLANT este în acest moment unul dintre brandurile cele mai cunoscute pe piaţa cosmeticelor din România, fiind prezent cu cote semnificative de piaţă, în special pe categoria „face care”.
Gama Elmiplant conţine în prezent un număr de aproximativ 90 de produse înregistrate, testate şi aprobate de Ministerul Sănătăţii şi al Familiei.
Pentru începutul anului 2006, Elmiplant îşi propune extinderea gamei proprii prin lansarea de noi produse, reformularea şi îmbunătăţirea unor produse existente.
Mai multe detalii puteţi găsi la www.elmiplant.ro
{mosloadposition user10}