in vederea acordarii de credite fermierilor care vor beneficia de Schema de Sprijin pe Suprafata
Credit Europe Bank face încă un pas în vederea sprijinirii fermierilor, prin încheierea unui parteneriat cu APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) şi FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), vizând acordarea de credite beneficiarilor Schemei de Sprijin pe Suprafaţă. Acest pas a intervenit la numai o săptămână de la semnarea cu APIA a convenţiei privind distribuirea subvenţiilor naţionale şi europene către fermieri.
„Prin noua convenţie Credit Europe Bank doreşte să sprijine agricultorii care au nevoie de bani pentru lucrările agricole de primăvară şi care nu pot aştepta încasarea subvenţiilor din lunile mai – iunie. Ne bucurăm că am reuşit să stabilim această colaborare şi suntem deschişi catre orice propuneri de proiecte sau parteneriate cu cât mai multe instituţii, ministere, fonduri de garantare, asociaţii sau alte organizaţii implicate în sprijinirea agricultorilor”, a declarat Dl. Mustafa Cavusoglu, Director Marketing IMM, Credit Europe Bank.
În urma semnării acordului tripartit APIA- FGCR- Credit Europe Bank, APIA va certifica suprafeţele pentru care se vor primi subvenţiile, Credit Europe Bank va acorda, în condiţii avantajoase, un credit reprezentând maxim 70 % din valoarea acestor subventii, iar FGCR va garanta 50% din suma creditului. Această convenţie vine să confirme sprijinul dat de Credit Europe Bank agricultorilor şi interesul pentru finanţarea/cofinanţarea proiectelor agricole care beneficiază de fonduri europene.
În luna august 2008 Credit Europe Bank a lansat produsul Agro Capital IMM destinat acoperirii nevoilor de capital de lucru în agricultură, urmând ca Banca să introducă pe piaţă şi un produs destinat finanţării investiţiilor, Agro Invest IMM.
Informaţii referitoare la produsele destinate agriculturii pot fi obţinute de la sediul sucursalelor Credit Europe Bank (ROMÂNIA) S.A., de pe pagina web a Băncii: www.crediteurope.ro sau consultând Portalul dedicat IMM-urilor: www.crediteuropeimm.ro.
{mosloadposition user10}