Colin Scott, Master Blender pentru Casa Chivas Brothers şi creatorul Chivas Regal 18, se află timp de o săptămână în ţara noastră.
În perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2005, Colin Scott se va întâlni în Bucureşti cu oficialităţi, reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, personalităţi mondene, jurnalişti şi parteneri de afaceri. Prestigiosul Master Blender al casei Chivas Brothers va conduce sesiuni de degustare de whisky „ca la carte”, oferind audienţei experienţe unice în cadrul unor seri memorabile.
Chivas Regal este considerat cel mai fin scotch whisky din lume – aceasta este cea mai importantă recunoaştere adusă muncii Master Blender-ului Chivas Regal, a cărui misiune este să ducă mai departe viziunea lui James şi John Chivas, întemeietorii Casei Chivas Brothers.
Rolul Master Blender-ul Colin Scott şi al echipei lui este acela de a selecta cu mare atenţie cele mai fine arome de whisky, asigurându-se că Chivas Regal rămâne cel mai bogat şi mai elegant scotch whisky din lume. Pentru a înţelege cu adevărat marca Chivas Regal, trebuie să apreciezi talentul şi priceperea Master Blender-ului. Cheia succesului unui Master Blender este pasiunea îmbinată cu dăruirea şi cu un simţ deosebit pentru identificarea multiplelor faţete ale personalităţii unui whisky.
„Ca ambasador al Chivas Regal am vizitat multe locuri, am cunoscut mulţi oameni. Ştiu despre România că este o ţară frumoasă, iar oamenii foarte ospatalieri. Sunt convins că în urma acestei vizite voi ramâne cu o amintire minunata şi nu va trece mult timp până la urmatoarea întâlnire cu prietenii de aici,” a declarat Colin Scott, maestrul incontestabil al Casei Chivas Brother.
„Vizita lui Colin Scott este o mare bucurie pentru noi şi totodată o recunoaştere a respectului pe care îl purtăm consumatorilor de Chivas Regal din România. Este o onoare pentru Pernod Ricard să îl aibă ca oaspete chiar pe creatorul Chivas Regal 18,” afirmă Camelia Panait, Coordonator Marketing Pernod Ricard România, compania care importă şi distribuie Chivas Regal în ţara noastră.
Colin Scott îşi împarte timpul între Strathisla, cea mai veche şi cea mai impresionantă distilerie din Scoţia, şi misiunea sa de ambasador Chivas Regal. A petrecut clipe minunate alături de prieteni şi colegi, închinând câte un pahar de whisky Chivas Regal pe Marele Zid din China sau chiar la etajul 96 al luxuriosului Hancock Center din Chicago.
Pernod Ricard, companie franceză producătoare şi distribuitoare de băuturi tari şi vinuri, deţine în portofoliul său numeroase mărci de prestigiu care se regăsesc în toate topurile de vânzări la nivel global pentru această categorie. Printre aceste mărci cheie amintim: Ricard, Ballantine’s, Chivas Regal, Malibu, Beefeater, Havana Club, Stolichnaya, Jameson, Martell, The Glenlivet, Jacob’s Creek, Mumm, Perrier-Jouët.
Filiala din România a concernului multinaţional a fost înfiinţată în 2002, după preluarea activităţii companiei Seagram. Pernod Ricard România este unicul importator al produselor din portofoliul Pernod Ricard şi numărul 1 pe piaţa de băuturi tari de import din România (după preluarea Allied Domecq).
{mosloadposition user10}