Mega Mall București se pregătește de o nouă expoziție inedită, realizată în parteneriat cu HBO Max. În perioada 10 – 19 noiembrie, fanii serialului „House of the Dragon”, prequel-ul faimosului Game of Thrones, vor avea ocazia să admire craniul dragonului Balerion, care va fi expus în cadrul centrului comercial.
Celebrul dragon Balerion „The Black Dread” la Mega Mall București
Vizitatorii Mega Mall București vor putea admira și, de asemenea, vor putea face poze cu craniul dragonului istoric din „House of the Dragon” („Casa Dragonului”), aflat în exclusivitate în centrul comercial. Craniul va fi expus la parter, într-un decor cu tematica îndrăgitului serial și are o înălțime de 5,5 metri. Balerion, cunoscut sub numele de The Black Dread (Spaima Neagră), a fost dragonul lui Aegon Cuceritorul în timpul Războiului de Cucerire și cel mai mare dragon Targaryen dintre toți cei care au trăit.
Despre House of the Dragon
„House of the Dragon” este unul dintre cele mai îndrăgite seriale ale momentului, iar acțiunea sa precede celebra poveste din seria „Game of Thrones”. Bazat pe cartea „Fire & Blood” a scriitorului George R.R. Martin, serialul redă istoria Casei Targaryen, plasată cu 200 de ani înainte de evenimentele din „Game of Thrones”. „Casa Dragonului” spune povestea unei perioade tulburi pentru Casa Targaryen, care a pus frate împotriva frate și dragon contra dragon. Punctul de dispută este, desigur, cine ar trebui să se așeze pe Tronul de Fier. Serialul poate fi urmarit pe HBO Max, iar trailerul poate fi vizionat aici.
Craniul a mai fost expus la Shopping City Timișoara (17 – 26 octombrie) și la Ploiești Shopping City (29 octombrie-7 noiembrie). Călătoria celebrului dragon Balerion prin centrele comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle se încheie la City Park Constanța, unde va fi expus între 21 și 30 noiembrie.