de Valentine’s Day
În luna iubirii, Cramele Recaş lansează vinul “Te Iubesc Mult”, un produs special creat pentru a satisface cele mai rafinate gusturi
În luna îndrăgostiţilor, Cramele Recaş, unul dintre cei mai renumiţi producători de vin din Banat, a lansat cel mai nou produs al companiei – “Te Iubesc Mult”.
“Te Iubesc Mult” se adresează tuturor celor care iubesc şi sunt iubiţi, fiind un vin rose, uşor, demi – dulce, remarcabil, cu un buchet caracteristic obţinut din renumitul soi Burgund Mare.
Iniţial, “Te Iubesc Mult” a fost conceput pentru piaţa din Japonia, lansarea acestui vin în ţara samurailor având o poveste impresionantă, iar ulterior produsul a fost testat în magazinele proprii ale companiei din Timişoara. Succesul deosebit înregistrat a determinat Cramele Recaş să creeze o variantă proprie pentru piaţa românească.
În prima lună de existenţă a produsului pe piaţa românească, reprezentanţii Cramele Recaş estimează că vor fi vândute aproximativ 50.000 de sticle. Produsul poate fi găsit în marile lanţuri de hypermarket-uri la un preţ estimativ de 7.5 RON.
Despre Cramele Recaş
CRAMELE RECAŞ dispune de unul dintre cele mai moderne complexe de vinificaţie din ţară, dotat cu utilaje de ultimă generaţie şi cu un spaţiu de producţie şi depozitare de circa 10 milioane de litri de vin. Datorită deosebitelor condiţii climaterice din regiune şi nivelului tehnologic ridicat, Cramele Recaş este cel mai mare exportator de vin îmbuteliat din ţară şi se numără printre primii trei exportatori de vin îmbuteliat şi vin vrac din România, acest fapt fiind o încununare a unei tradiţii atestate documentar de peste 600 de ani. În podgoria de la Recaş se produce cea mai mare cantitate de vinuri premium din sud-estul Europei, de la încântătoarele Merlot, Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon, până la delicatele Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling, Muscatt Ottonel şi Pinot Grigio.
{mosloadposition user10}