Agitaţie, copii înfofoloţi în hăinuţe colorate, bulgări de zapadă, goană după cadouri, clopoţei, lupta pentru bradul perfect, miros de sarmale şi cozonac sunt doar câteva dintre elementele care ne duc cu gândul la vacanţă, la familie, la un nou început şi mai ales la căldura ce zâmbeşte din căminele fiecăruia prin geamurile răsfăţate de fulgii de nea. Pentru aceste momente de sărbătoare nimic nu este mai potrivit ca un vin roşu, cu puternică valoare simbolică pentru această perioadă a anului, care adaugă bucatelor tradiţionale fineţe şi rafinament.
Merlot din Gama Reserva de la Cramele Recaş este un vin roşu, deosebit. Vinificat din struguri culeşi manual din cele mai bune podgorii din Recaş, apoi înnobilat timp de 12 luni în cele mai fine butoaie din lemn de stejar american, buchetul său elegant este totodată dominat de aroma prunelor şi a coacăzelor coapte, combinată armonios cu o aroma picantă a stejarului. Se serveşte la temperatura camerei în compania fripturilor la grătar şi a preparatelor tradiţionale de Crăciun.
Pinot Noir, un alt vin deosebit din aceeaşi gamă a Cramelor Recaş, este un vin de o mare eleganţă, cu buchet tipic de fructe de pădure, împletit cu delicateţea specifică soiului din Burgundia, care şi-a găsit o nouă casă în România. Se serveşte în compania meniurilor de vânat şi de pui preparat la grătar, precum şi alături de meniurile mai grele de iarnă.
Pentru cei care vor opta la un meniu mai uşor, recomandăm Cabernet Sauvignon din gama Reserva de la Cramele Recaş. Este tot un vin vinificat din struguri culeşi manual din cele mai bune podgorii din Recaş, iar apoi înnobilat timp de 12 luni în cele mai fine butoaie din lemn de stejar american şi unguresc, de 225 L, acesta fiind îmbuteliat în număr strict limitat de 17000 sticle. Oenologul David Lockely din Stellenbosch, Africa de Sud, a transformat aceşti struguri într-un vin de o eleganţă extraordinară. Buchetul de fructe roşii de pădure se îmbină armonios cu savoarea vaniliei, a mirodeniilor şi a dudelor, complementând în mod ferm dar fin savoarea taninului conferită de butoiul de stejar. A se decanta în carafă cu o ora înainte de consum, se seveşte la temperatura camerei însoţit de pepper stak şi legume coapte.
Sărbători fericite!
{mosloadposition user10}