Crama The Iconic Estate, parte a Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi alcoolice şi vinuri din România, extinde gama de vinuri Byzantium cu un nou produs – un vin monovarietal Fetească Neagră şi totodată dezvăluie noua strategie de comunicare de brand cu accent pe tradiţia reinterpretată a vinului, aducând aceast produs mai aproape de consumatorii din mediul urban.
În această vară, The Iconic Estate le-a oferit consumatorilor momente de interacţiune cu vinurile din gama Byzantium, dar şi oportunitatea de a câştiga premii atractive prin intermediul campaniei „Byzantium. Pentru sufletele tinere din vechile oraşe”. Marele premiu a fost un Fiat 500 Hybrid, The Iconic Estate oferind şi premii lunare şi săptămânale, precum 2 Ebook Reader, 27 de vouchere pe www.iconicdrinks.shop şi 27 de kit-uri de vin Byzantium. Toate premiile din cadrul campaniei sunt prietenoase cu mediul, aduc ȋn prim plan inovaţia şi sunt adaptate tendinţelor şi targetului asociat brandului Byzantium.
Gama Byzantium include acum 4 vinuri
Pentru a răspunde nevoilor şi aşteptărilor consumatorilor români şi internaţionali care apreciază vinurile Byzantium şi ca o nouă etapă ȋn evoluţia brandului, cel mai apreciat soi de vin românesc, Fetească Neagră, a fost adăugat ȋn componenţa gamei.
Maturat ȋn baricuri de stejar, Byzantium Fetească Neagră surprinde simţurile prin notele delicate de fructe negre de pădure și prune dulci, bine coapte, iar taninurile blânde și catifelate duc la un final lung și elegant. Vinul, care complimentează preparatele din carne roșie, pastele și brânzeturile afumate, este disponibil ȋn varianta de 0,75 L.
Gama Byzantium include acum 4 vinuri: Byzantium Blanc (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească Albă), Byzantium Rosé (Shiraz), Byzantium Rosso (Fetească Neagră, Shiraz, Cabernet Franc) şi Byzantium Fetească Neagră.
Un vin contemporan, autentic, elegant, nobil şi prietenos, „pentru sufletele tinere, din vechile oraşe”
Noua strategie de comunicare de brand plasează gama Byzantium la confluenţa dintre tradiţie şi modernitate, o identitate ilustrată prin sloganul „Byzantium. Pentru sufletele tinere din vechile oraşe”, armonizând originile tradiţionale ale vinului, denumirea istorică, dar profund urbană a gamei şi latura modernă, actuală, reprezentată de Crama The Iconic Estate.
„Un vin autentic vorbeşte despre ştiinţă, artă, cultură, despre tradiţie şi modernitate, ȋn aceeaşi măsură. Asemeni istoriei şi sufletului metropolelor din ȋntreaga lume, gama Byzantium poartă ȋnscrise ȋn ADN-ul său atât tradiţia, reprezentată de renumita zonă viticolă Dealu Mare şi de numele inspirat de moştenirea gloriosului Imperiu Bizantin, cât şi influenţele cosmopolite imprimate de portofoliul modern şi sofisticat al vinurilor „The Iconic Estate”, premiate la competiţii internaţionale prestigioase. Noua direcţie de comunicare abordează consumatorii ȋntr-o manieră firească: momentele de socializare ȋn mediul urban sunt mai plăcute ȋn compania unui vin premium” Ionelia Crăciun, Romania Marketing Coordinator„The Iconic Estate”.
Vinurile The Iconic Estate sunt disponibile ȋn marile lanţuri de magazine, magazinele de proximitate, locaţiile HoReCa, online shop-urile partenerilor Alexandrion Group şi pe www.iconicdrinks.shop parte a Alexandrion Group.