Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Craciunul la TVR 2

TVR2

De Crăciun, TVR 2 a pregătit un program special care să ducă magia Sărbătorilor de iarnă în casele noastre. Concerte, spectacole, ediţii şi transmisiuni speciale, colinde şi filme artistice diverse vor aduce tuturor Sărbători de neuitat. Şi ca în fiecare an, din programul TVR 2 nu vor lipsi transmisiunile speciale de Crăciun în direct de la Vatican: Vigilia di Natale în noaptea de Ajun şi Urbi et orbi, mesajul Suveranului Pontif în prima zi de Crăciun. O scurtă prezentare a celor mai importante dintre aceste programe de sărbătoare puteţi găsi în cele ce urmează.

Mare parte dintre acestea sunt preluate şi de TVR HD, ele putând fi văzute, de asemenea, şi online, pe TVR+. Toate producţiile dedicate Crăciunului difuzate la TVR se vor regăsi ulterior pe TVR+, în secţiunea „Crăciun 2014”.

Marţi, 23 decembrie de la ora 21.00 – Destine ca-n filme – ediţie specială de Crăciun în care Iuliana Marciuc a pregătit telespectatorilor exemple de oameni care luptă cu soarta sau pentru a-şi îndeplini visele. Primul este Tudi Laurian, un adolescent pe care destinul şi nepriceperea unor medici l-au făcut dependent de scaunul cu rotile. Viaţa lui a însemnat numai operaţii, tratamente lungi şi costisitoare şi cu toate astea, Tudi nu plânge, nu se vaită şi nu cere mila nimănui şi îşi surprinde des mama cu vorbe pline de înţelepciune şi cu zâmbetul său care, în ciuda atâtor suferinţe îndurate, îi luminează mereu faţa. Cea de-a doua eroină a acestei ediţii este Mihaela Noroc, o îndrăgostită de arta fotografiei. Ea călătoreşte în jurul lumii în căutarea celor mai frumoase şi mai interesante chipuri de femei. Visul ei este să realizeze un Atlas al frumuseţii, un proiect personal la care, în ciuda dificutăţilor, Mihaela nu vrea să renunţe, fiind convinsă că visul ei va deveni realitate. Şi pentru că este o ediţie de Sărbătoare, Iuliana Marciuc a pregătit ca subiect final şi o surpriză – inedita poveste a lui … Moş Crăciun.

Miercuri, 24 decembrie de la ora 22.30 – Credo. – Ediţie specială -Transmisiune directă de la Vatican. Ca în fiecare an, TVR 2 va transmite în direct de la Catedrala San Pietro din Vatican atât Liturghia pontificală a Sărbătorii Naşterii Domnului (în 24 dec. de la ora 22.30), cât şi mesajul Urbi et Orbi către cetate şi către lume a suveranului pontif din prima zi de Crăciun (în 25 dec. de la ora 13.00). Cele două transmisiuni vor putea fi urmărite, în simulcast, şi la TVR HD. „Crăciunul este o sarbatoare a crestinatii de mii de ani. Rugăciunea, faptele de caritate şi preamărirea lui Dumnezeu sunt cele trei ingrediente ale pregătirii pentru Crăciun, propuse de Papa Francisc. Moderatorul Titi Dincă împreună cu preot prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, Decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti vor comenta de la Bucureşti transmisiunea de la Vatican în care Sanctitatea Sa Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie din noaptea de Crăciun din Bazilica Sfântul Petru .

Miercuri, 24 decembrie de la ora 0.30 – Shakespeare by & by Căciuleanu (transmisiune în simulcast şi la TVR HD). TVR 2 aduce publicului filmul realizarii spectacolului "Folia,Shakespeare&Co" de Gigi Căciuleanu şi arată, pas cu pas, cum s-a construit acest spectacol de către marele coregraf român Gigi Căciuleanu împreună cu trupa sa de tineri "dansactori", asa cum însuşi maestrul îi numeşte. Este o lecţie rară de Teatru coregrafic. În lumea culturală, oamenii pătrund cu greu în culisele realizarii unui asemenea spectacol, dar maestrul Gigi Căciuleanu, datorită colaborarii excepţionale cu echipa TVR 2 condusa de regizorul Andrei Măgălie, a permis "ridicarea cortinei" pentru telespectatorii fideli ai TVR 2.

Joi, 25 decembrie de la ora 13.00 – Credo – transmisiune directă de la Vatican: Urbi et Orbi – mesajul şi binecuvântarea Papei adresate „Cetăţii şi Lumii”.Moderator Titi Dincă, alături de invitatul său, preot prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, Decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti.

Joi, 25 decembrie de la ora 14.00 – Cap compas – Ediţie specială de Crăciun (transmisiune în simulcast şi la TVR HD). La 25 decembrie, creştinii din întreaga sărbătoresc nașterea lui Iisus.Cu colinde de bucurie, liturghii speciale, cadouri împachetate frumos, chipuri luminoase, zâmbete, urări de bine, mai inspirate sau clişee care capătă, în căldura acestor zile, farmec. Toate acestea caracterizează Crăciunul de astăzi, cel puțin, în mai toata lumea. Povestea Nașterii Domnului este reluată în biserici și în căminele tuturor creştinilor, din întreaga lume. Pasaje din Evangheliile lui Matei şi Luca sunt citite şi cântate peste tot în biserci, iar cei mai mulţi dintre noi se întorc cu gândul spre locul în care s-a născut Iisus. Colindele ne spun Viflaim, iar Biblia ne traduce simplu: Bethleem, casa pâinii. Este o ediţie în care Elena Dinu vă invită la Betheleem şi Nazaret, locul naşterii şi a copilăriei lui Iisus.

Joi, 25 decembrie de la ora 19.00 – Trei tenori în România – o colecţie a celor mai frumoase, emoţionante şi emblematice momente din concertele susţinute de Placido Domingo, Luciano Pavarotti şi Jose Carreras la Bucureşti. O ştafetă între Sala Palatului (1994 – Domingo), Piaţa Constituţiei (1999 – Pavarotti) şi Ateneul Român (2000 – Carreras), cu arii celebre din opere, duete şi canzonette celebre, recuperând atmosfera de fervoare şi entuziasm care a însoţit fiecare dintre aceste momente istorice pentru publicul din România.

Joi, 25 decembrie de la ora 20.10 – Hai – Hui – Ediţie specială de Crăciun (transmisiune în simulcast şi la TVR HD)- în care Marina Almăşan vă oferă o călătorie pe multe meridiane ale lumii în care veţi putea vedea în ce fel sărbătoresc locuitorii Planetei Crăciunul. Pe parcursul emisiunii Marina şi numeroşii ei invitaţi vor intra, pe skype, în legătură directă cu diverşi corespondenţi, vor fi difuzate reportaje realizate de echipa Hai-Hui în pieţele de Crăciun din diverse capitale ale lumii. În plus, în platoul emisiunii, Marina va avea invitaţi străini care vor împodobi brazi în stilul caracteristic țărilor lor, vor pregăti mâncăruri tradiționale de Crăciun şi vor cânta colide de pe alte meleagurei.

Joi, 25 decembrie de la ora 22.00 – Rock în parc – The Animals.Trupa britanică a concertat la Arenele Romane în iunie 2013, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional Rock în Parc la care TVR 2 a fost coproducător. The Animals face parte din fenomenul cunoscut sub numele de „british invasion”, perioadă în care s-au remarcat The Beatles, The Who şi The Rolling Stones. Grupul s-a format în 1962 în Newcastle-upon-Tyne (Marea Britanie), iar în 1994 trupa The Animals a fost inclusă în „Rock and Roll Hall of Fame”. Din formula actuală mai fac parte doar doi dintre membrii originari ai trupei. Din repertoriul The Animals telespectatorii se vor putea delecta cu piesele: ”Baby, Let Me Take You Home”, ”It’s My Life”, ”I Put A Spell On You”, ”Don’t Bring Me Down”, ”Club A Go Go”, ”We Gotta Get Out Of This Place”, ”Hallelujah”, ”I Love Her So”, ”Around And Around”, ”Inside Looking Out”, ”See See Rider”, ”Boom Boom”, ”The House Of The Rising Sun”.

Joi, 25 decembrie de la ora 23.00 – Omul cu chitara – Prezentatorii Eveline Păuna şi Ducu Bertzi vă invită la o ediţie specială de Crăciun – o seară magică pe care o puteţi petrece alături de Vasile Şeicaru şi cele mai frumoase colinde ale lui. Spectacolul va fi completat cu o compilaţie a colindelor interpretate de alţi artişti care au fost invitaţi în acest an la ”Omul cu chitara” – precum Alina Manole şi Mircea Baniciu.

Vineri, 26 decembrie de la ora 19.00 Concert The Piano Guys (The Piano Guys Live at Red Butte Garden, SUA, 2013) -transmisiune în simulcast şi la TVR HD. Trupa The Piano Guys provine din statul american Utah şi se bucură de o ascensiune meteorică datorită auto-promovării pe internet cu o serie de videoclipuri originale. Alcătuită din Steven Sharp Nelson la violoncel şi Jon Schmidt la pian, trupa are în repretoriu atât creaţii proprii, cât şi interpretări ale unor piese celebre, de succes. Spectacolul este întregit nu numai de colaborarea cu grupuri vocale (de exemplu la piesele “Somewhere Over the Rainbow” şi “Simple Gifts”), dar şi cu instrumentişti. Astfel, pentru piesa lui Beethoven “Five Secrets” mai mulţi muzicieni au fost aşezaţi în sală, printre spectatori, iar la momentul potrivit ei s-au ridicat în picioare şi au interpretat partitura pe rând, efectul fiind acela de un flash mob orchestral. Din programul spectacolului susţinut de The Piano Guys mai fac parte versiuni ale unor hituri interpretate de Adelle, One Direction, Dave Guetta, Christina Perri precum şi teme muzicale din „Mizerabilii” şi „Războiul stelelor”.

Vineri, 26 decembrie de la ora 20.10 – Noapte indigo – Ediţie specială de Crăciun prezentată de Florian Lungu, Mike Godoroja şi Marina Constantinescu – într-un show realizat cu sprijinul Orchestrei Radio, sub bagheta maestrului Ionel Tudor. Spre deosebire de alte ediţii ale emisiunii, de această dată telespectatorii TVR 2 se vor bucura de un program de divertisment- cultural cu muzică de calitate şi cu momente de comedie interpretate live, în faţa publicului. Nightlosers, Cristi Minculescu, Jazzappella, Irina Popa, AG Weinberger, Nadia Trohin, Mike Godoroja&Blue Spirit, Marius Mihalache – Back to Swing, Grupul Song, Big Band Radio – dirijor Ionel Tudor, Mihai Bisericanu şi Radu Gheorghe aduc, la TVR 2, un spectacol de neuitat din care nu vor lipsi hituri îndrăgite – de la cele mai cunoscute cântece de Crăciun la piesele nepieritoare de soul-rock-country-blues.

Vineri, 26 decembrie de la ora 0.45 – Rock în parc – The Troggs. Trupa britanică a concertat la Arenele Romane în iunie 2013, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional Rock în Parc la care TVR 2 a fost coproducător. The Troggs, supranumiţi „pionieri ai punk-rock-ului britanic”, reprezintă una dintre cele mai influente trupe ale acestor genuri. Ei s-au făcut remarcaţi în anii ’60, atât pe piaţa muzicală britanică, cât şi pe cea americană. Câteva dintre piesele devenite celebre sunt „With a girl like you”, „Love is all around” şi „Wild thing” – pe care Jimi Hendrix a numit-o „imn naţional” şi după care a realizat un cover. Trupa The Troggs este formată în prezent din Chris Britton, Pete Lucas, Dave Maggs şi Chris Allen. Din repertoriul The Troggs telespectatorii TVR 2 vor asculta piesele: ”Give It To Me”, ”From Home”, ”Louie Louie”, ”Walking The Dog”, ”I Do Do”, ”Any Way That You Want Me”, ”Feels Like A Woman”, ”I Can Only Give You Everything”, ”Little Girl”, ”With A Girl Like You”, ”Love Is All Around Me”, ”Wild Thing”, ”I Can’t Control Myself”.

Sâmbătă, 27 decembrie de la ora 14.10 -Concertul Jingle Ball (SUA, 2014) – Cel mai mare şi mai exploziv eveniment muzical al anului, concertul intitulat iHeartRadio’s JINGLE BALL 2014 se află la a patra ediţie şi s-a desfăşurat la hotelul MGM din Las Vegas, pe parcursul a două zile. Evenimentul prezentat de Ryan Seacrest s-a bucurat de participarea unora dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului, dar şi a unor talente noi, în dezvoltare, printre care Taylor Swift, favorita publicului, care a încântat audienţa cu hitul său „Never Ever Getting Back Together", Nicki Minaj, care a interpretat controversata piesă „Anaconda” sau Ariana Grande, a cărei voce a impresionat încă o dată, în „Break Free”. Alicia Keys a ajuns la sufletul publicului cu a sa „We Are Here”, băieţii de la One Direction au ridicat sala în picioare cu „Best Song Ever”, australianca Iggy Azalea a făcut un show incendiar pe piesa ei „Fancy”, iar trupa Coldplay a cântat împreună cu întreaga sală, hitul internaţional „Viva la Vida”.

Sâmbătă, 27 decembrie de la ora 22.20 – Concert: Crăciun cu Michael Buble (SUA, 2013)

Cântăreţul şi compozitorul Michael Buble este protagonistul acestui eveniment de televiziune produs de reţeaua NBC, care-l prezintă pe superstarul multiplu câştigător al premiului Grammy interpretând cele mai populare melodii de sărbători, alături de invitaţi speciali: Mariah Carey, Mary J.Blige, Sesame Street’s Cookie Monster. În cadrul spectacolului, artiştii au interpretat câteva dintre cele mai frumoase cântece de Crăciun:It’s Beginning To Look A Lot Like Christmas, White Christmas, Silent Night, Run, Run Rudolph, The Christmas Song, I’ll Be Home For Christmas, Santa Baby, Blue Christmas, Christmas Time is in the Air Again, All I Want For Christmas Is You, Here Comes Santa Claus, Let It Snow, Santa Claus Is Coming To Town.

Filme de Crăciun la TVR 2:

Miercuri, 24 decembrie de la ora 20.10 – film de comedie: Crăciun în familie (A VERY MERRY MIX-UP – SUA, 2013). Regia: Jonathan Wright, Cu: Alicia Witt, Mark Wiebe

Alice Chapman îşi va petrece Crăciunul în casa viitorilor socri, pe care încă nu-i cunoaşte, iar emoţia momentului e cu atât mai mare cu cât tânăra soseşte în oraş înaintea logodnicului ei Will. Călătoria se transformă într-un mini-coşmar, bagajul i se pierde, telefonul se strică şi Alice nu poate lua legătura cu părinţii lui Will. Dar soarta îi surâde şi, la aeroport, îl cunoaşte întâmplător pe viitorul ei cumnat, Matt, care o conduce acasă. Cucerită de primirea caldă pe care i-o face familia lui Will şi de tradiţiile lor de Crăciun, Alice este cum nu se poate mai încântată, până când totul se dovedeşte a fi rezultatul unei încurcături teribile…

Joi, 25 decembrie de la ora 9.10 (în simulcast şi la TVR HD) – film de familie: Spiritul Crăciunului (MISTLETOE OVER MANHATTAN – SUA, 2011).Regia: John Bradshaw. Cu: Tricia Helfer, Greg Bryk

Moş Crăciun şi-a cam pierdut entuziasmul pentru sărbătorile de iarnă, aşa că soţia lui decide să plece într-un loc în care spiritul Crăciunului există încă din plin: oraşul New York.

Joi, 25 decembrie de la ora 11.10 – film de comedie: Crăciun în Ţara Minunilor (CHRISTMAS IN WONDERLAND – Canada, SUA, 2007).Regia: James Orr. Cu: Patrick Swayze, Matthew Knight, Preston Lacy, Carmen Electra.

Familia Saunders, care include trei copii – Brian, Danny şi Mary – trebuie să se mute din Los Angeles în oraşul canadian Edmonton chiar în ajun de Crăciun. Supăraţi că, din pricina unei încurcături, mama nu va petrece sărbătorile cu ei, tatăl şi puştii pleacă la cumpărături. Întâlnirea neprevăzută cu o gaşcă de falsificatori de bani, la a căror prindere vor contribui, desigur, şi copiii, se transformă într-o aventură de pomină.

Joi, 25 decembrie de la ora 16.10 (în simulcast şi la TVR HD) – comedie romantică: Aproape căsătoriţi (NEARLYWEDS – SUA, 2013).Regia: Mark Griffiths. Cu: Danielle Panabaker, Jessica Parker Kennedy, Britt Irvin

Erin, Casey şi Stella descoperă în acelaşi timp că, din cauza unei erori în acte, căsătoriile lor au fost anulate. După şocul iniţial, cele trei prietene vor profita de răgaz ca să mediteze puţin la relaţiile lor de cuplu şi să-şi dea seama dacă-şi doresc cu adevărat să fie conduse la altar.

Joi, 25 decembrie de la ora 0.10 – film de comedie: Crăciun la Riviera (CHRISTMAS AT THE RIVIERA – Marea Britanie, 2007). Regia: Mark Russell.Cu: Pam Ferris, Barbara Flynn, Anna Chancelor

Ashley Dodds este directorul adjunct al Hotelului Riviera din Eastborne, un pitoresc orăşel maritim din sudul Angliei. Fericit că are în sfârşit ocazia să-şi demonstreze abilităţile de lider, conducând hotelul în perioada Sărbătorilor, Ashley are planuri măreţe: va fi cel mai spectaculos Crăciun organizat vreodată la Riviera. Singurul detaliu pe care-l scapă din vedere sunt oaspeţii hotelului, însoţiţi de nesfârşitele lor probleme, care-i vor da peste cap toate planurile.

Vineri, 26 decembrie de la ora 9.10 (în simulcast şi la TVR HD) – film de comdie: Războiul ghirlandelor (BATTLE OF THE BULBS – SUA, 2010). Cu: Daniel Stern, Matt Frewer

Bob Wallace are ambiţia ca, în fiecare an, să aibă cele mai frumoase şi strălucitoare decoraţiuni de Crăciun din zonă. Anul acesta, însă, casa noului vecin pare mai bogat împodobită şi mai luminoasă, aşa că Bob este hotărât să-i declare război pentru a-şi păstra supremaţia în cartier.

Vineri, 26 decembrie de la ora 16.10 – film de comedie: Mama şi tata din nou la şcoală (MOM AND DAD UNDERGRADS – SUA, 2013).Regia: Ron Oliver. Cu: Kristy Swanson, Scott Grimes

În familia Mills, mama Megan s-a dedicat carierei, conducând o companie de succes, iar tatăl Mike s-a ocupat de creşterea celor doi copii, ajunşi acum la vârsta studenţiei. Permanent obsedată de muncă, Megan riscă să se înstrăineze complet de familie şi mai ales de soţul ei, care, după plecarea copiilor de acasă, vrea să-şi îndeplinească vechiul vis, acela de a-şi continua studiile. Înţelegând că trebuie să recâştige afecţiunea familiei, Megan e gata să facă orice pentru a fi alături de Mike şi de copii, inclusiv să se întoarcă şi ea la şcoală !

Vineri, 26 decembrie de la ora 23.10 – film de familie: O bonă pentru sărbători (HELP FOR THE HOLIDAYS – SUA, 2012).Regia: Bradford May.Cu: Summer Glau, Eva La Rue, John Brotherton

Deşi mulţumită să lucreze în echipa lui Moş Crăciun, Christine, o fermecătoare “elfiţă”, ar vrea să vadă cu ochii ei cum se trăieşte… mai la sud de Polul Nord. Dorinţa i se îndeplineşte când Moşul primeşte un mesaj din partea lui Will, un băieţel din Los Angeles, şi o trimite pe Christine într-o misiune de salvare a sărbătorii Crăciunului la familia Van Camp.

Sâmbătă, 27 decembrie de la ora 10.10 – film de animaţie: Arthur şi minimoşii (ARTHUR AND THE INVISIBLES – Franţa, 2006).Regia: Luc Besson.Cu: Freddie Highmore, Mia Farrow, Penny Balfour

Arthur, un băieţel de zece ani foarte isteţ, locuieşte cu bunica lui într-o casă de ţară ce urmează a fi demolată – pentru a face loc unui bloc cu multe etaje – dacă bunicul, dispărut de câţiva ani, nu se întoarce să plătească datoriile familiei. Ajutorul de care are nevoie băiatul vine din partea Minimoşilor, nişte creaturi minuscule cărora bunicul le îngăduise să se aşeze în grădina lui

Sâmbătă, 27 decembrie de la ora 16.10 – Film: O noapte minunată (ONE SPECIAL NIGHT – SUA, 1999).Regia: Roger Young. Cu: Julie Andrews, James Garner

Robert Woodword îşi vizitează soţia, foarte bolnavă, internată într-un sanatoriu. Din pricina unei furtuni de zăpadă, el nu găseşte un taxi care să-l ducă înapoi acasă şi acceptă invitaţia unei doctoriţe, Catherine, care se oferă să-l ia cu maşina. Dar vremea rea nu le permite celor doi să ajungă prea departe. Noaptea petrecută împreună într-o cabană pustie pare a fi începutul unei emoţionante poveşti de dragoste.

Sâmbătă, 27 decembrie de la ora 20.10 – Film cu 4 premii Oscar: Discursul regelui (THE KING’S SPEECH – Marea Britanie, 2010). Regia: Tom Hooper. Cu: Colin Firth, Geoffrey Rush, Helena Bonham Carter

Filmul are la activ 4 premii Oscar 2011 (pentru cel mai bun film, cel mai bun actor, regie şi scenariu original), 8 nominalizării la premiile Oscar 2011, Globul de Aur 2011 pentru cel mai bun actor (Colin Firth) şi 7 premii BAFTA 2011

Chinuit de dificultatea de a articula cuvintele, şi, prin urmare, şi de teama de a apărea în public, prinţul Albert – devenit George VI – se vede nevoit să facă faţă îndatoririlor regale după ce fratele său, Edward, abdică în urma unui mariaj nedorit de casa regală britanică. Cel care îl va ajuta să-şi articuleze gândurile fără probleme în faţa naţiunii şi să conducă ţara prin cel de-al doilea Război Mondial este excentricul Lionel, un logoped care face apel la metode bizare, dar cu rezultate miraculoase.

Sâmbătă, 27 decembrie de la 23,20 – Film de comedie: O şansă la iubire (FRIEND REQUEST – SUA, 2013).Regia: Bradford May.Cu: Erin Krakow, Ryan McPartlin

După ce l-a cunoscut într-o galerie, Sam îşi face curaj şi-l contactează pe fotograful Heath Madsen prin intermediul website-ului său. Conversaţiile decurg în mod plăcut şi, după un timp, tânăra acceptă o invitaţie acasă la Heath. Aici, însă, o aşteaptă o surpriză: cel cu care comunicase până atunci era fiul precoce al lui Heath, Donny. Cei doi adulţi încearcă să rezolve stânjenitoarea încurcătură şi adevărata conversaţie abia acum începe…

Bucuresti, 19.12.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.