Ca în fiecare an, TVR 2 a pregătit un program special de sărbătoare, cu numeroase filme artistice, seriale şi documentare pentru toate vârstele şi gusturile, concerte, transmisiuni şi ediţii speciale care să aducă în casele tuturor o atmosferă încărcată de magia Crăciunului. }n plus, respectând tradiţia din fiecare an de Crăciun şi de Paşte, TVR 2 programează o ediţii speciale cu transmisiuni directe de la Vatican. Aşadar, telespectatorii TVR 2 vor putea urmări sâmbătă noaptea, în Ajunul sau Vigilia Crăciunului, Sfânta Liturghie a Nopţii Sfinte celebrate de Papa Benedict al XVI-lea. A doua zi, duminică, 25 decembrie, în solemnitatea Naşterii Domnului, Papa va pronunţa Mesajul de Crăciun şi va da binecuvântarea „Urbi et Orbi”, oraşului Roma şi lumii întregi.
Sâmbătă, 24 decembrie
Ora 13.00 – JAMIE: REŢETE DE CRĂCIUN (JAMIE COOKS CHRISTMAS – Marea Britanie, 2008)
Documentar. Jamie, însoţit de prietenul şi mentorul său, maestrul italian Gennaro Contaldo, ne invită într-o minunată călătorie de Crăciun, în care simţurile vor fi alintate cu cele mai grozave reţete, în care imaginaţia are frâu liber, iar bucuria sărbătorii este molipsitoare.
Ora 14.00 – BOYZONE: LIVE IN MANCHESTER (BOYZONE: LIVE IN MANCHESTER-MB, 2008)
Un excepţional concert al trupei irlandeze care a vândut peste 20 de milioane de discuri în lumea întreagă. Ronald Keating, Keith Duffy, Stephen Gately, Mikey Graham şi Shane Lynch revin în 2007 după o despărţire de 7 ani, cu o serie de concerte pe măsura renumelui lor.
Ora 17.00 – Timpul chitarelor – Ediţie specială de Crăciun în care prezentatorii Doru Ionescu & Dan Cojocaru îi au ca invitaţi pe Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Marius Baţu, Timpuri Noi, Bogdan Muntenita, Radu Captari, Classic Beat Orchestra, Wladimir Pesantez, Rock Inc., În emisiune vor fi difuzate imagini de arhivă inedite cu Nicu Alifantis, Luiza Zan.
Ora 18 – Paşaport de România – În această ediţie telespectatorii vor afla care sunt cei 5 semifinalişti, dintre cei 10 cetăţeni străini care au participat la aceasta emisiune, în sezonul al-2-lea. Semifinaliştii sunt cei care au primit cele mai multe voturi de la telespectatori.
Ora 20.00 – RĂZUSHOW – ultima ediţie a anului 2011 în care Mihai Răzuş va avea ca invitaţi doi muzicieni: Mădălin Voicu şi Marius Preda. Ei vor ajuta la realizarea unei ediţii speciale, cu cele mai diverse stiluri de muzică, de la piese country la rock şi jazz. Nu vor lipsi din această ediţie obişnuitele scenete- parodii ale emisiunii, de data aceasta tema fiind, evident, Crăciunul.
Ora 22.40 – Via Sacra – Slujba de Crăciun, transmisiune directă de la Vatican
Duminică, 25 decembrie
Ora 12.50 – Via Sacra – Mesajul Papei, transmisiune directă de la Vatican
Ora 14.00 – THE CORRS LA ROYAL ALBERT HALL (THE CORRS AT THE ROYAL ALBERT HALL – Marea Britanie, 1999)
Concertul a fost sustinut de grupul irlandez cu ocazia sarbatoririi zilei Sfantului Patrick in sala Royal Albert Hall din Londra. Coincidenta a facut ca in ziua concertului, una dintre surorile care formeaza grupul, baterista Caroline Corr sa implineasca 25 de ani, asa ca spectacolul a avut semnificatii sporite, iar atmosfera a fost de-a dreptul incendiara, ca reactie la o reprezentatie de exceptie. Fanii grupului the Coors pot urmari la TVR 2 o selectie a celor mai reusite piese ale grupului: ”When he is not around, No good for me, Forgiven not forgotten, Joy of life, Intimacy, What can i do, The right time, Queen of hollywood,Dreams, Haste to the wedding, Runaway, Only when i sleep, Hopelessly addicted, I never loved you anyway, So young, Toss the feathers”.
Ora 18.00 (partea I) şi ora 19.00 (partea a doua) – Rhithm of the dance – Înregistrare din spectacolul susţinut de Compania Naţională de Dans a Irlandei la începutul acestui an când a făcut un truneu în 8 oraşe din România. Telespectatorii TVR 2 vor putea urmări un poem epic cu străvechea poveste a celţilor şi transpusă scenic prin cele mai moderne tehnici ale unei trupe de succes, spectacolele „Rhythm of the Dance” fiind urmărite de mai mult de 5 milioane de spectatori, din peste 33 de ţări.
Ora 20.10 – Pantera roz (THE PINK PANTHER – SUA, 1963) -Regia: Blake Edwards. Cu: David Niven, Peter Sellers. Comedie. Prinţesa Dala este dăruită în copilărie cu un diamant fabulos, supranumit Pantera Roz. Anii trec, prinţesa creşte şi face schi în Elveţia, iar diamantul devine obiectul dorinţei multora, inclusiv a discretului hoţ supranumit Fantoma. Inspectorul Clouseau, plin de entuziasm, dar împiedicat şi zăpăcit, încearcă să protejeze diamantul şi pe posesoarea lui şi să prindă Fantoma. Rezultatul va fi dincolo de orice aşteptări.
Ora 22.40 – Acadeaua Prezintă AG Weinberger. Ediţie specială de Crăciun.
Invitat Jules Baldovin. Rubricile emisiunii:
– “Vertical” – Jules Baldovin – “Cu totii suntem Rock’n’roll”
– “Vorbe practice despre show-biz”: invitat permanent: Alexander Popa (avocat) – “Domestic” – invitat permanent Andrei Constantinescu (managing director AV Audio Sys.)
Luni, 26 decembrie
Ora 12.45 – Concert TAXI –
Trupa Taxi a cântat în acest an, pe 16 iunie, la Sala Palatului, în deschiderea concertului Ali Campbell, legendara voce a trupei UB40. Telespectatorii TVR 2 vor putea urmări acum, în premieră, evoluţia îndrăgitei trupe cu această ocazie.
Ora 16.10 – Budapest Gypsy Symphony Orchestra
Concertul sustinut la Bucureşti de ansamblul cunoscut pe marile scene ale lumii ca cele "100 de viori". În program interpretari ale clasicilor Frantz Liszt, Johann Strauss, Johannes Brahms dar şi celebrele ceardasuri ungureşti.
Ora 18.00 (partea I) şi ora 21.45 (partea a II-a) – Concert Engelbert Humperdink
Engelbert Humperdinck a susţinut un concert în premieră pe scena Sălii Palatului din Bucureşti sâmbătă, 3 decembrie 2011. Concertul artistului britanic a făcut parte din turneul World Tour 2011 şi va fi difuzat în premieră la TVR 2 în două părţi.
De luni, 26 decembrie până vineri, 30 decembrie, de la ora 20.10
AL ZECELEA REGAT (THE TENTH KINGDOM-MB, SUA, 2000) – film în 5 părţi
Regia: David Carson
Cu: Kimberly Williams Paisley, Scott Cohen, Ed O’Neill, Rutger Hauer
Aventuri, fantezie. Frumoasa Virginia şi simpaticul ei tată Tony sunt atraşi într-un tărâm unde poveştile prind viaţă, unde Cenuşăreasa sau Albă ca Zăpada nu sunt chiar aşa cum ne-au spus nouă mincinoşii fraţi Grimm şi unde o malefică regină a uzurpat tronul, l-a transformat pe prinţul moştenitor în câine, l-a gonit pe tărâmul plictisitor al oamenilor şi a pus o seamă de personaje pe urmele lui. Aşadar căţelul moştenitor o întâlneşte pe Virginia în lumea oamenilor, îi cere ajutorul, trec în lumea poveştilor şi, împreună, încearcă să pună din nou ordine în acest tărâm dezordonat.
Ora 22.20 – Film – PANTERA ROZ CONTRAATACĂ (THE PINK PANTHER STRIKES AGAIN-SUA, 1976)
Regia: Blake Edwards
Cu: Peter Sellers, David Niven
Charles Dreyfus, fostul şef al lui inspectorului Clouseau, a ajuns la casa de nebuni. Dar sejurul nu pare să-i fi făcut mult bine, de vreme ce-şi doreşte cu disperare să-l vadă pe nou-promovatul Clouseau între patru scânduri. Dreyfus fuge din spital, răpeşte un om de ştiinţă englez, îl pune să construiască o maşină infernală şi apoi ameninţă că va distruge omenirea dacă inspectorul, de-cum şef, Clouseau nu este ucis.
Guvernele lumii şi inspectorul Clouseau încearcă, fiecare în felul său, să rezolve neobişnuita problemă…
Marţi, 27 decembrie
Bucuresti, 21.12.2011