De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, s-a înregistrat o creștere a numărului de comercianți necinstiți care vând online produse înșelătoare și care pretind că ar putea preveni sau vindeca noul virus. Afirmațiile false se referă la o serie de produse, cum ar fi măști, bonete și dezinfectanți pentru mâini.
Astfel de comercianți exploatează situația actuală pentru a-și vinde produsele la prețuri foarte mari, susținând lucruri neadevărate și inducând astfel în eroare consumatorii din UE.
Pentru a soluționa această problemă, Comisia Europeană și rețeaua autorităților naționale pentru protecția consumatorilor la nivelul UE (CPC) au lansat acțiuni comune, în urma unui demers realizat în primă instanță de autoritatea italiană competentă.
În prezent, se schimbă în mod activ informații și se colaborează în vederea unei abordări coerente pentru a contracara astfel de practici și pentru a ne asigura că nu există consumatori înșelați de comercianți necinstiți. Acțiunile urmăresc, de asemenea, să informeze consumatorii cu privire la aceste practici neloiale.
Didier Reynders, comisarul pentru justiție și consumatori, a declarat:
„Nu vom tolera comercianții care manipulează temerile consumatorilor cauzate de pandemia de COVID-19 din UE. Unele platforme, cum ar fi Amazon și Facebook, au luat măsuri voluntare împotriva unor astfel de practici. Organizațiile pentru protecția consumatorilor își intensifică la rândul lor activitatea. Aceasta este modalitatea corectă de a răspunde provocării.
Îi îndemn pe toți actorii, inclusiv cei din piețele online și platforme de găzduire să ne ajute să luptăm împotriva unor astfel de comportamente abuzive. Fără îndoială, Comisia și autoritățile competente din statele membre vor utiliza toate mijloacele necesare pentru a combate comercianții necinstiți.”
Cu sprijinul Comisiei, autoritățile UE pentru protecția consumatorilor pregătesc o orientare pentru a identifica mai bine practicile problematice. Aceasta va contribui la coordonarea acțiunilor tuturor autorităților naționale, comercianților și platformelor, oferind consultanță autorităților naționale.
Având în vedere caracterul urgent al situației, autoritățile statelor membre sunt încurajate să ia rapid măsurile necesare de asigurare a respectării legislației la nivel național, în mod prioritar. În același timp, toate platformele online trebuie să își intensifice eforturile pentru a detecta și a înlătura informațiile false.
Orientarea va fi publicată în următoarele zile. Mai multe informații privind punerea în aplicare a Directivei privind protecția consumatorilor și Directiva privind practicile comerciale neloiale, aici.