TEZYO lansează colecția de încălțăminte și accesorii pentru toamnă 2020 sub platforma de comunicare „Cotidian. Stilul meu în orice moment” adaptată la contextul actual, la noua normalitate, în care nevoile fiecăruia dintre noi s-au schimbat.
TEZYO lansează campania „Cotidian. Stilul meu în orice moment” sub conceptul REAL YOU. Aceasta surprinde ideea că stilul nostru, cel care ne reprezintă, este cel pe care îl afișăm în fiecare zi, cel care ne-a consacrat, care ne completează personalitatea și ne aparține în fiecare zi, în fiecare moment, chiar și atunci când suntem confruntați cu situații și concepte complet noi, precum distanțarea socială, purtarea măștii de protecție, dar și o redefinire a activităților noastre zilnice.
Stilul nu se schimbă în noua ordine a lucrurilor, pentru că ne adaptăm rapid la modificările sociale și culturale și vrem sa evidentiem ca suntem noi, suntem autentici chiar și în contextul în care o bună parte din viața noastră s-a mutat online și funcționează după noi reguli.
Selecția TEZYO pentru toamna anului 2020 susține diversitatea stilistică și stilul autentic. Ca în fiecare an, colecția propusă de multibrandul TEZYO vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, pune accentul pe varietate, utilitate, calitate, confort și le îmbină cu reperele estetice ale sezonului, trendurile și piesele statement. Sezonul acesta, cele mai importante categorii de produse acoperă varietatea de trenduri și stiluri propuse de designeri.
În selecția fashion se regăsesc cele mai importante tendințe, printre care se numără vârfurile pătrate, pielea lăcuită și colorată sau tocurile geometrice, cât și piese indispensabile sezonului, precum: botine de înălțime medie, ghete elegante și cizme înalte. Zona de branduri premium este reprezentată de selecțiile Kat Maconie for Epica, Liu Lo și Loriblu, acestea vin să completeze gama deja existentă de branduri deja consacrate din portofoliul TEZYO, precum Epica, Image, Aldo, Ara și multe altele.
Colecția casual – sport reprezintă în continuare un segment important în selecția TEZYO a sezonului și este compusă din brandurile deja consacrate: adidas, Nike, Pepe Jeans, Skechers și Gryxx. Tendințele în materie de încălțăminte sport pun în continuare accentul pe tălpi cu volume neașteptate, geometrice, culori electrice și flourescente, materiale tehnologice ce lasă piciorul să respire și sporesc confortul pantofului.
Pentru bărbați, selecția include variante elegante și sport, ideale pentru bărbatul modern, dar și modele de la branduri de renume, precum Armani și Hugo Boss. Variantele casual – sport sunt și preferatele bărbaților, iar la TEZYO sunt reprezentate de o selecție de branduri consacrate, precum: Pepe Jeans, Skechers, adidas, Nike, New Balance.
Anul acesta, pantofii Otter aduc un suflu nou prin designul fresh și inedit, care se poate observa acum și în rândul celor mai elegante modele, care au împrumutat din utilitatea pieselor sport, devenind mai ușor de integrat în ținute smart-casual și extrem de versatile în orice combinație. Colecția Gryxx pentru bărbați continuă să exporeze zona athleisure cu variante de încălțăminte sport, modernă și actuală.
Tezyo a susținut constant eforturile autorităților române de a combate efectele pandemiei, prin donații în produse care au mers către cei care luptă în prima linie, în principalele spitale Covid. De asemenea, confortul și mai ales siguranța clienților, a angajaților și a comunității, în general, au rămas obiectivele noastre principale. În magazinele TEZYO sunt aplicate măsuri constante de prevenție, pentru ca întreaga experiență de shopping să rămână una plăcută. Facem apel la clienții noștri să poarte masca de protecție și să respecte distanța socială recomandată.