Costin (sau Cos cum îi spunem toți) se alătură FCB Bucharest în calitate de Creative Director, într-o etapă efervescentă pentru agenție. Cu o experiență de 20 ani în advertising, a coordonat proiecte din arii diverse, câștigând numeroase premii, printre care: Effie, Golden Drum, New York Festivals, Epica sau Ad’Or. În ultimii ani a fost responsabil de coordonarea departamentelor de creație ale Propaganda, DDB România și Tempo Advertising România.
Era timpul să mă întorc la o multinațională, ca să păstrez un echilibru aproape perfect în CV. Acum mai serios, mă bucur că am ajuns într-o agenție cu multe planuri și ambiții, într-un loc foarte uman, cu mulți oameni talentați, cu background-uri diferite și într-un sediu foarte cool. Ce ne propunem? În primul rând, să lucrăm cu pasiune și să ne simțim bine împreună. Apoi, să facem cât mai multe proiecte relavante pentru clienții actuali și să fim cât mai activi pe zona de new business – Costin Milu (Creative Director FCB)
Suntem entuziasmați să dezvoltăm alături de Cos proiecte valoroase pentru clienții noștri, să creștem și să diversificăm echipa agenției împreună, urmărind nevoile și obiectivele actuale, dar și să construim amintiri frumoase în cadrul echipei FCB. Sunt sigură că ne va aduce o mulțime de idei fresh și energie nouă. – Sorina Borcescu (Managing Director FCB)