Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București are plăcerea de a vă invita în perioada 11 august – 31 august la Galeria creart din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, să vizitați expoziția de pictură ce stă sub semnătura deja cunoscutului Costin Craioveanu.
Expoziția scoate în prim plan atuurile tânărului pictor – tablourile sale pot fi ușor recunoscute prin puterea culorilor, expresivitate și sinceritate. Lucrările atrag atenția instant și pot decora spațiul cu energia lor debordantă.
Pictorul este cunoscut în mare parte pentru lucrări ce înfăţişează persoane publice din ţară şi de peste hotare. A vândut în toată lumea peste 3000 de tablouri şi a expus în câteva locații renumite din Marea Britanie. Setea pentru originalitate şi nonconformismul l-au făcut pe artistul Costin Craioveanu unul din cei mai cunoscuți pictori români contemporani. Stilul său avangardist şi culorile vii reamintesc de pop-art-ul anilor ’60 (Andy Warhol).
Începe să picteze la vârsta de 5 ani alături de tatăl său (artist metalist, bijutier şi iniţiator al primei fabrici de icoane pe lemn). Mai târziu învaţă meşteşugul pictării icoanelor pe sticlă şi lemn, dar şi al bijuteriei din argint şi alpaca.
Crescând într-o familie cu afinitate pentru artă, cu bunic sculptor şi bunică pictoriţă de icoane, a ştiut să aprecieze frumosul şi a continuat tradiţia familiei, dar într-un mod unic care stârneşte controverse în rândul criticilor.
În anul 2000 a avut prima expoziţie cu „Nuduri” de mari dimensiuni la Sala Amfiteatru a Teatrului Național București, în 2001 – a doua expoziţie cu „Ceasuri” în aceeaşi locaţie, unde vinde toate cele 40 de tablouri. În 2003 are loc expoziţia „Actori celebri” la Club World Trade Center, unde a expus lucrări ce reprezintă actori faimoşi din industria filmului de la Hollywood. Este tematica pe care o păstrează, cu care devine cunoscut.
Vernisajul expoziției va avea loc luni, 11 august, de la ora 18.00 la Galeria creart, iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 11 – 31 august, intrarea fiind liberă.