Preselecţiile celui mai spectaculos show, „România Dansează”, emisiune difuzată în fiecare duminică, de la ora 20:30, la Antena 1, le-a adus celor trei juraţi, CRBL, Monica Petrică şi Connect-R, cei mai talentaţi dansatori din România.
Cosmin Soare, tânărul de 27 de ani, este unul dintre concurenţii care au făcut spectacol în ediţia de duminică, lăsându-i pe membrii juriului fără replică în urma dansului său. Concurentul a practicat dansuri moderne în copilărie. Mai tărziu, pe la vârsta de 11 ani, şi-a descoperit dragostea pentru capoeira în momentul în care a urmărit un film. Pasiunea pentru dans s-a materializat într-un curs de doi ani pe care Cosmin l-a făcut în Bahia, locul în care acest stil de dans a luat naştere.
Astfel, lecţiile pe care concurentul le-a luat de la maeştri l-au ajutat să ajungă pe lista scurtă a concurenţilor care vor merge mai departe în concurs: „Mie trebuie să-mi dea cineva un pistol pentru că nu l-am recunoscut pe Cosmin. Am filmat împreună la un videoclip, dar cel mai mare şoc l-am avut atunci când eram cu Velea în gradenă la un spectacol. Am văzut cel mai înalt salt făcut vreodată în această ţară realizat de Cosmin. Nu vă puteţi imagina cât de înalt a fost”, povesteşte Connect-R.
Cosmin nu a impresionat juriul doar cu dansul său, ci şi cu tatuajele pe care le are inscripţionate pe corp: „Am vrut să-mi fac tatuaje inspirate din cultura românească pentru că sunt mândru că m-am născut aici. Are peisaje din M-tii Bucegi, Sfinxul, însemnele vântului, apei şi al aerului”, mărturiseşte Cosmin Soare. Alte poveşti de viaţă, dar şi dansuri spectaculoase vor putea fi urmărite în fiecare duminică la „România Dansează”, de la ora 20:30, la Antena 1.