Cosmin Seleși este prezentatorul celui de-al doilea sezon al show-ului “Totul e permis”, programat duminică, 5 ianuarie, de la ora 20.30, la Antena 1.
“Pentru mine e o experiență extraordinară. Vă aștept în noul sezon!”, spune Cosmin Seleși. El a trecut, astfel, în noul an, de pe canapeaua concurenților, la pupitrul prezentatorului.
O altă noutate din noul sezon al celui mai înclinat show de televiziune din România ține de regulament. Dacă până acum se păstrau de la o ediție la alta doar căpitanii celor două echipe – componența echipelor schimbându-se, indiferent de rezultatul final -, din luna ianuarie a lui 2014 rămâne în joc echipa care câștigă cele mai multe probe.
Le reamintim telespectatorilor Antenei 1 că “Totul e permis” este un show având la bază teme din actorie, precum mima sau imporivizația, proba de foc fiind aceea a planului înclinat la 22,5 grade, pe suprafața căruia concurenții vor improviza pe o temă dată, la indicațiile prezentatorului.
La “Totul e permis” cei opt concurenți sunt împărțiți în două echipe conduse de câte un căpitan. Concurenții ediției din 5 ianuarie sunt: Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Pepe, Lucian Ghimiși (căpitan), respectiv Alina Pușcaș, Daniela Crudu, Jean de la Craiova și Cătălin Bordea (căpitan).
“Totul e permis” reîncepe la Antena 1 din 5 ianuarie, de la ora 20.30.