sub supravegherea lui nea Marin nunta perfecta pentru dansatorul Genil
Luni și marti la Antena 1, la „Poftiți pe la noi: Poftiți de vă iubiți”
Luni și marți, pe 28 și 29 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1, Cosmin Selesi, Giani Kitiță, Margherita de la Clejani și Flavia de la „Neatza cu Răzvan și Dani” pun la cale sub supravegherea temutului nea Mărin nunta perfectă pentru dansatorul Genil Hasim.
Uneori, viața din lumina reflectoarelor reușește să ascundă problemele celor ce performează pe scenă. Acesta este și cazul lui Genil Hasim, care dansează de la vârsta de 14 ani, iar de-atunci a avut chiar și o trupă a lui, a dansat alături de celebrul cântăreț turc Tarkan, iar când totul părea să îi meargă mai bine ca niciodată, parcursul său a fost curmat brusc din cauza unor probleme cu viza. Genil a primit interdicție în Turcia exact atunci când drumul lui în lumea artistică părea din ce în ce mai sigur și mai conturat. El a fost nevoit să se întoarcă în țară și să o ia de la capăt. Vreo doi ani de zile i-a fost foarte greu. S-a luptat din cu depresia și dezamăgirile și probabil că nu ar fi reușit să depășească perioada proastă dacă nu i-ar fi ieșit în cale coregraful și dansatorul Edi Stancu. El a fost cel care i-a întins o mână de ajutor și a știut să-i pună în valoare calitățile artistice în trupa de balet ce-i poartă numele.
Genil si Claudia sunt împreună de trei ani și își doresc de mult să se căsătorească și să facă o nuntă ca-n povești. Problemele financiare i-au împiedicat însă până acum să-și împlinească visul, numai bine că propunerea lui Nea Mărin de a le organiza nunta a venit ca un fulger de bucurie neașteptată.
Ce vor face și cum vor reuși vedetele ca în numai o săptămână să pună la cale nunta de vis telespectatorii vor vedea luni și marți, la Antena 1, începând de la ora 20.30 când Nea Mărin va sta nu numai cu gura, ci și cu bățul pe Giani Kiriță, Cosmin Selesi, Margherita de la Clejani și Flavia de la „Neatza cu Răzvan și Dani” pentru a fi sigur că organizează împreună nunta perfectă.