Cum ar reacționa vedetele dacă ar fi nevoite să locuiască cu părinții din nou?
Cât de cuminte sau obraznic ai fost când erai mic s-ar putea să conteze mai mult decât pe ce listă a lui Moș Crăciun vei ajunge. Dacă părinții s-ar răzbuna și ți-ar face viața un coșmar? Dacă rolurile s-ar inversa și de data aceasta vei fi tu cel nevoit să îndure “obrazniciile” lor? Ce ai face dacă ar trebui să locuiești cu părinții când ai peste 30 de ani?
Câteva vedete ne-au impărtășit părerile lor cât și ce “mșsuri” ar lua dacă ar fi nevoite să locuiască cu cei care i-au crescut.
Alexandru Constantin – prezentator TV
“Locuiesc singur de la 19 ani, atunci când m-am mutat în București. Nu aș mai putea locui cu părinții. Dacă aș fi nevoit, probabil aș rezista o lună. Asta pentru că îmi este tot timpul dor de ei. Am destul de multe tabieturi și reguli acum. Îmi place să-mi beau cafeaua în liniște și fac majoritatea lucrurilor noaptea. Atunci gătesc, fac curățenie etc. Ar fi foarte greu de suportat pentru o persoană care are un program diferit de viață.
Florin Grozea – muzician- HiQ
"Dacă aș fi nevoit să mă întorc acasă, cu părinții, prima regulă ar fi să ne facem un program strict, respectat de toată lumea. E greu de spus cum m-aș descurca dacă nu am avea reguli de conviețuit, acum după 18 ani de când am plecat de acasă, deși tocănița de cartofi ar fi o revenire spectaculoasă în viața mea. Și orele de somn trebuie modificate, nu mai cred că pot să mă culc la comandă :-)"
Tiberiu Jakab, Vania (OK Corral)- DJ și producător muzical
“Stop-cadru: Tiberiu Jakab, 32 de ani, DJ și producător, locuiesc cu părinții, mă pierd cu orele în lumi virtuale. Omor tigri, omor gândaci, omor extratereștri, omor zombii și plante, uneori mai și ajut câte un personaj virtual cu trei mâini, trei picioare sau trei țâțe. Când sună telefonul mă întorc la realitate, dar nu-mi iese de fiecare dată. Uneori rămân prins între două lumi, iar când mă sună mama îmi vine să răspund speriat: "Da mami, termin acum temele, da mai lasă-mă te rog încă 15 minute."
Cristina Cioran – actriță
“Din fericire mama vine des în vizită și îmi face plăcere de fiecare dată. Dar să mai locuim împreună? Nu știu ce să spun. Dacă am fi nevoiți, de ce nu, mi-ar face plăcere, aș fi din nou copil, adică i-aș păsa toate responsabilitățile casei… gătit, călcat, curățenie; atât cât m-ar lasă sufletul să facă doar ea. Mama mea este foarte de treabă și cred că am fi ca surorile, fiecare cu treaba ei. Nu cred că m-ar întreba la ce oră vin acasă sau la cât plec.”
Acasă cu părinții sau nu, trăiește experiența “locuitului cu parinții” prin ochii eroilor din “The Millers”. Nathan Miller (interpretat de Will Arnett) de abia așteptă să se bucure de beneficiile vieții de burlac după recentul divorț de soție, însă nimic nu este cum se aștepta pentru că părinții lui hotărăsc să se despartă după 43 de ani de căsnicie și decid să se mute în casele copiilor lor.
Ca să aflați cum se vor desfășura lucrurile nu pierdeți noile episoade din The Millers pe Comedy Central Extra în fiecare duminică la ora 22:10. Veți râde cu poftă! Iar dacă se întâmplă să ratați câte un episod, îl puteți revedea în reluare joia și sâmbăta, tot de la 22:10.