Filarmonica GEORGE ENESCU invită luni, 29 noiembrie ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, la concertul vocal-simfonic extraordinar ce marchează împlinirea a 60 de ani de activitate a Corului instituţiei.
Cariera acestui ansamblu a început în anul 1950. Înfiinţat de Constantin Silvestri, dirijor, compozitor şi, la aceea dată director, Corul Filarmonicii a rămas, timp de şase decenii în prim-planul vieţii culturale româneşti. Repertoriul abordat cuprinde sute de lucrări a capella şi vocal simfonice începând din secolul al XVI-lea şi până astăzi.
Din anul 1997, Iosif Ion Prunner, pianist şi dirijor de orchestră, este şi dirijorul Corului Filarmonicii.
În programul aniversar din seara zilei de luni 29 noiembrie – actul de înfiinţare al corului a fost semnat la 1 decembrie 1950 – Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii GEORGE ENESCU dirijate de Iosif Ion Prunner vor interpreta:
Anton Bruckner – Motetul Tretet näher
Dan Dediu – Harmonic Labyrinth
Paul Constantinescu – Douã madrigale
La pian Luminiţa Berariu
Ludwig van Beethoven – Kyrie din Missa Solemnis
Solisti Lavinia Mamot, Geanina Munteanu, Ionuţ Popescu, Ştefan Ignat
Giuseppe Verdi – Stabat Mater; Te Deum
Aleksandr Borodin – Dansurile polovtiene
{mosloadposition user9}