Complexul "Hotel of Ice" de la Bâlea Lac anunţă finalizarea lucrărilor de construcţie la noua Biserică de Gheaţă, unicul obiectiv de acest fel din Sud-estul Europei, şi inaugurarea programului de evenimente pentru sezonul iarnă 2013. Astfel, duminică, 27 ianuarie, începând cu ora 12.00, Corul Bach al renumitei Biserici Negre din Braşov va inaugura pitorescul lăcaş de cult de lângă lacul Bâlea prin susţinerea unui concert extraordinar de cântece cu specific bisericesc, dar şi alte genuri corale.
Organizarea evenimentului de duminică de la Biserica de Gheaţă va constitui şi pregătirea ceremoniei de deschidere oficială şi binecuvântare, programată pentru sâmbătă, 2 februarie 2013. Toţi turiştii interesaţi ce vor vizita duminica aceasta complexul de la Bâlea Lac vor putea urmări, în mod gratuit, concertul artiştilor braşoveni.
Corul Bach din Braşov (Corul bisericesc al comunităţii evanghelice din Braşov) a fost fondat în 1933 de cantorul acelei perioade, Victor Bickerich. Ansamblul a adus în premieră în România multe dintre operele lui Bach: „Matthäuspassion” (Patimile lui Hristos după Matei), „Johannespassion” (Patimile lui Hristos după Ioan) şi alte piese religioase, în special ale compozitorilor germani. În timp, corul a devenit unul de înaltă calitate şi reputaţie, fiind solicitat pentru diverse reprezentaţii, atât în ţară cât şi în străinătate. În septembrie 2004, bagheta de dirijor a corului Bach i-a fost predată lui Steffen Schlandt.
Supunându-se imaginii noi a comunităţilor evanghelice din România şi implicit şi din Braşov, corul are şi el o structură multi-confesională, doar jumătate dintre membri aparţinând comunităţii. Cu toate acestea, diferenţele de limbă şi de confesiune au dat viaţă relaţiilor din cor şi au confirmat tradiţionalul schimb inter-cultural transilvănean.
Cu cei 40 de cântăreţi din ansamblu, corul poate interpreta piese de mari proporţii, a capella sau cu acompaniament de orchestră. În decursul unui an, corul participă la aproximativ zece servicii divine, iar pe lângă acestea se adaugă concertele mari de Crăciun, Paşti, Rusalii şi Duminica Morţilor.
Despre Hotel of Ice:
Văzut iniţial doar ca o curiozitate excentrică rezervată turiştilor ieşiţi din tipare, Hotel of Ice, singurul hotel de acest gen din Europa de Sud-Est, implementează un concept întâlnit până acum doar în ţările nordice ale Europei, Canada sau Japonia şi dedică o anumită temă în fiecare an.
Situat în inima Masivului Făgăraş, la 2.034 m altitudine, Hotelul de gheaţă a contribuit la dezvoltarea potenţialului turistic al zonei Bâlea Lac şi a devenit una dintre destinaţiile turistice de iarnă preferate de români. Reuşita acestui concept s-a bazat atât pe creativitatea şi viziunea iniţiatorilor săi, cât şi pe strategia de afaceri care a pus în valoare simultan farmecul natural şi facilităţile de agrement oferite de zonă. De la crearea sa din 2005 de către compania Klingeis Consulting, Hotelul de Gheaţă a fost gândit ca făcând parte dintr-un adevărat „complex de gheaţă”, alături de Biserica de Gheaţă, esplanada cu statui de gheaţă sau Winter Park, toate construind un brand turistic specific pentru Bâlea Lac şi Masivul Făgăraş.
Credit foto: Ovidiu Sopa