Noul lider are o experienţă de peste 15 ani în poziţii executive, din care 11 ani în piaţa de construcţii, ocupând funcţii cheie în echipele de management ale unor companii precum Lafarge Romania şi Gebruder Weiss. Corneliu Fecioru este acum Membru în Consiliul de Administraţie Wienerberger România,Vânzări şi Marketing.
Cea mai recentă funcţie ocupată de Corneliu Fecioru a fost cea de Director de Vânzări şi Marketing în cadrul companiei austriece Gebruder Weiss, unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii pentru transport şi logistică la nivel european. De formaţie inginer, Corneliu Fecioru a absolvit Universitatea Tehnică din Iaşi si un program de Master în Management la University of Hertfordshire din Marea Britanie. A urmat programe de management development la IMD (Elvetia) şi INSEAD (Franta).
Cea mai lungă experienţă din carieră a avut-o în cadrul filialei locale a producătorului francez de ciment Lafarge, unde a ocupat diverse funcţii de management de-a lungul a peste nouă ani, printre care Resurse Umane, Corporate Affairs, Achiziţii şi Logistică. Corneliu Fecioru a mai activat şi pe piaţa de blocuri ceramice, făcând parte din echipa de management selectată de fondul de investiţii Advent International pentru a reorganiza activitatea Ceramica Iaşi în momentul preluării. Aici Corneliu Fecioru a fost timp de doi ani director operaţional şi de dezvoltare.
„Este o onoare şi în acelaşi timp o provocare să devii managerul operaţiunilor unei companii lider mondial şi local, şi care activează pe segmentul construcţiilor, într-un context local şi internaţional în care este nevoie de viziune şi de expertiză, poate mai mult decât oricând ”, declară Corneliu Fecioru. „Wienerberger a pariat pe piaţa locală din primii ani de activitate în România, a investit peste 75 mil EUR de la intrarea pe piaţă şi până în prezent, a format o echipă puternică şi a creat toate premisele pentru creştere şi dezvoltare durabilă”, adaugă Corneliu Fecioru.
Wienerberger Sisteme de Cărămizi este cel mai mare producător de blocuri ceramice din România. Compania deţine în acest moment trei unităţi de producţie la nivel local, acestea fiind cele mai moderne unităţi de acest tip din piaţă. Fabricile deţinute de companie în acest moment sunt localizate în Gura Ocniţei – Dâmboviţa, Sibiu şi Triteni Cluj. Wienerberger, cel mai mare producător global de cărămizi, a intrat pe piaţa din România în anul 1998. În acest moment este unul dintre cei mai mari investitori din domeniul producţiei de materiale de construcţii. Principalele produse sunt sistemele de zidărie din gama Porotherm şi Terca.
{mosloadposition user9}