Corina a venit în această dimineaţă în studio la Matinalii 21 pentru a-i ura personal lui Dinculescu la mulţi ani. Îmbrăcată în asistentă sexi, cu un halat roz extrem de scurt, Corina i-a adus un tort, i-a cântat “Happy Birthday” şi i-a făcut o urare:” Să rămâi mereu la fel de sănătos, frumos şi sexi”.
L-a tot auzit pe Dinculescu plângându-se că nu mai scapă de răceală şi s-a gândit să-i facă o consultaţie în direct: înarmată cu o trusă de prim ajutor, Corina i-a luat mai întâi temperatura:”39! Să ştiţi că Dinculescu este foarte fierbinte, arde, o să-i pun o compresă rece pe frunte!”. Apoi i-a făcut o injecţie live, în studioul Radio 21.“Este foarte curajos în dimineaţa asta”, a concluzionat artista. Dinculescu stă bine şi cu inima, după cum a stabilit Corina, după ce l-a ascultat cu stetoscopul:”Dinculescu e foarte îndrăgostit!”
Cât despre Dinculescu, deşi nu a avut febră, vizita Corinei îmbrăcată în asistentă sexi l-a cam înfierbântat:”Cred că am dat jos vreo două kile de când este Corina prezentă în studio!”
Corinei i s-a alăturat şi Alex Velea pentru a-i ura la mulţi ani lui Dinculescu: “Am auzit ce se întâmplă în studio, n-aveam cum să nu văd treaba asta!” Deşi este răcit, Alex Velea i-a cântat în direct lui Dinculescu şi i-a promis o petrecere senzaţională la HAHAHA PRODUCTION.
Corina şi Alex Velea le-au dezvăluit în premieră Matinalilor 21 că se pregătesc să lanseze o nouă piesă,”Roata”.
Cei patru matinali de la Radio 21, Dinculescu, Anca Maco, DJ Andi şi Orlando îţi dau trezirea în fiecare dimineaţă. De luni până vineri, între 06:30 şi 10:00, ascultătorii au parte de cea mai bună cafea radiofonică alături de Matinalii 21.