Sorina Boşcu preia funcţia de director al celui mai important proiect comercial din Braşov
Începând cu data de 1 ianuarie 2019, Sorina Boșcu preia conducerea Coresi Shopping Resort din Brașov şi coordonează activitatea acestuia, în contextul unei piețe dinamice a centrelor comerciale. Coresi este cel mai important proiect comercial din Brașov, care anul trecut a generat un trafic peste 10 milioane de vizite. Sorina îl înlocuiește pe Iulian Turuianu, cel care a condus operațiunile centrului timp de aproape patru ani.
Coresi Shopping Resort are un nou Director – Sorina Boșcu preia conducerea activității centrului comercial. Sorina s-a alăturat echipei Ceetrus în anul 2014 și a contribuit, prin misiunea sa de responsabil de leasing, la două proiecte majore pentru companie: dezvoltarea Coresi Shopping Resort și repoziționarea Centrului Comercial Drumul Taberelor într-un hub al comunității.
“Aștept cu nerăbdare să contribui la consolidarea poziției în piață a Coresi Shopping Resort, alături de echipa din Brașov. Vom continua misiunea Coresi de scenă a comunității, loc preferat al brașovenilor, generator de energie pentru întreaga regiune și să creăm valoare pentru clienți și comunitate” afirmă Sorina.
În anul 2012, Ceetrus a achiziționat 120 ha din fosta platformă industrială Tractorul, din Brașov. În martie 2015 a fost inaugurată prima fază a proiectului – Coresi Shopping Resort, cel mai mare centru comercial și de entertainment din centrul țării, având o suprafață totală închiriabilă de 45.000 de metri pătrați. Acesta a devenit într-un timp foarte scurt cel mai atractiv centru comercial din oraș, prin conceptul modern și experiența de cumpărare oferite de cele 5 ancore principale: cumpărături,
divertisment, activități în aer liber, cel mai mare cinema din Brașov și cel mai mare hypermarket Auchan din Transilvania.
Coresi este cel mai mare proiect de regenerare urbană din România. În parteneriat cu orașul, Ceetrus a proiectat dezvoltarea a aproximativ 10% din suprafața utilă a orașului, pentru următorii 8 ani. Coresi Shopping Resort se află în centrul unui nou cartier care oferă facilități comerciale, rezidențiale și de afaceri.
Despre Ceetrus:
Fondat în 1976, Ceetrus este un dezvoltator imobiliar global, cunoscut până în iunie 2018 sub numele de Immochan. Fostă companie de real estate comercial, Ceetrus s-a transformat din 2016, pentru a deveni astăzi un dezvoltator imobiliar de proiecte mixte.
În România, Ceetrus a luat ființă în ianuarie 2012 și administrează un portofoliu de 23 de centre comerciale la nivel național. În 2016, Ceetrus și-a lărgit sfera de activitate pe noi segmente de business: cel rezidențial, prin dezvoltarea Coresi Avantgarden în parteneriat cu Kasper Development și office, prin Coresi Business Park, unul din cele mai vibrante parcuri de afaceri din Brașov, în parteneriat cu Ascenta Management.
Noul nume este format din cuvintele “city/oraș” – terenul său de joacă, “see/a vedea” – observarea nevoilor cetățenilor şi capacitatea de a le răspunde, “trust/încredere” – încrederea şi profesionalismul cu care dezvoltăm proiecte şi “us/noi” – împreună, în proces de co-construire cu oamenii. “With citizens ● for citizens” este sloganul unui brand care construiește împreună cu cetățenii, în serviciul cetățenilor, fie ei angajați, rezidenți, antreprenori, comunități sau parteneri de business.