Cordia România, parte a Futureal Group, a achiziționat patru terenuri în nordul Bucureștiului, în suprafață cumulată de aproximativ opt hectare
Cordia România își consolidează prezența pe piața rezidențială locală, prin achiziția a patru loturi de teren, situate în nordul Bucureștiului, pe care vor fi dezvoltate proiecte rezidențiale destinate segmentelor medium și medium-high.
„Investițiile totale în dezvoltarea celor patru terenuri, parte a strategiei noastre pe termen lung în România, se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro”, a declarat Mauricio Mesa Gomez, CEO Cordia România și membru al Consiliului de Administrație Cordia. ”Toate aceste noi dezvoltări vor aduce pe piața rezidențială apartamente medium și medium-high, cu accent pe un echilibru foarte bun între localizare, arhitectură și prețul imobilului, la fel ca în Parcului20, proiect situat în zona Expoziției și aflat în curs de dezvoltare. Cordia România își propune să livreze 500 de apartamente pe an. Prin achiziția acestor terenuri, cu o suprafață cumulată de aproximativ opt hectare, am asigurat bazele dezvoltării pentru viitoarele proiecte”.
Investițiile de 100 de milioane de euro anunțate de Cordia România în dezvoltarea celor patru terenuri achiziționate se adaugă celor 40 de milioane de euro ce vor fi investite, pe parcursul a doi ani și jumătate – trei ani , în dezvoltarea proiectului rezidențial Parcului20.
Cordia România, divizia de dezvoltări rezidențiale a grupului Futureal, a obținut, în decembrie 2018, autorizația de construire pentru ansamblul rezidențial Parcului20, dezvoltat de companie în zona Expoziției din nordul Bucureștiului, pe strada Parcului. Proiectul rezidențial va fi dezvoltat în două faze și va avea, în total, 469 de apartamente. Termenul de finalizare pentru cele 260 de apartamente din prima fază a ansamblului rezidențial este septembrie 2020, iar cea de-a a doua fază va fi livrată la 8-12 luni după prima etapă.
Cele 469 de apartamente ale ansamblului rezidențial Parcului20 sunt destinate segmentului medium și medium-high și vor fi disponibile în 30 de configurații, de la studiouri și apartamente cu două camere până la duplexuri cu cinci camere. Peste jumătate din unitățile din Parcului20 se califică pentru achiziția cu TVA de 5%.
Parcului 20 este unul dintre primele proiecte rezidențiale inteligente din Romania, toate cele 469 de apartamente ale proiectului fiind echipate cu sisteme smart-home de ultimă generație, parte din configurația standard a apartamentelor.
Printre alte elemente diferențiatoare ale ansamblului Parcului 20 se numără grădina privată de peste 3.000 de metri pătrați, parcarea pentru biciclete, grădina yoga și echipamentele outdoor pentru exerciții calestenice.
Având în vedere că autorizația de construire a fost emisă pentru ambele faze ale ansamblului Parcului20, planul de lucru pe sit este constituit de așa natură încât grădina să fie gata în momentul în care va fi predată prima etapă, urmând ca a doua clădire, care va cuprinde 209 apartamente, să fie construită fără a afecta accesul la facilitățile complexului.
Obiectivul major al Cordia România este să devină principalul dezvoltator regional de proiecte rezidențiale și să își extindă activitatea prin realizarea unor proiecte sustenabile, care să pună în valoare comunitățile locale existente.