Cordia Romania a vândut peste 90% din cele 485 de apartamente din Parcului20, atât către utilizatori finali, cât și către investitori care cumpără pentru a închiria
Cordia România, companie membră a grupului Futureal, anunță că a obținut recepția pentru faza a doua a Parcului20, proiectul rezidențial dezvoltat în zona Expoziției din nordul Bucureștiului.
„Obținerea recepției pentru faza a doua a proiectului Parcului20 reprezintă, pentru Cordia România, atingerea unei borne importante. Succesul proiectului din perspectiva vânzărilor, atât către utilizatorii finali, cât și către investitorii de portofoliu, arată că modul în care am dezvoltat acest proiect, sustenabil și punând în prim-plan cerințele cumpărătorilor și ale comunității locale, a fost perfect adaptat evoluției pieței rezidențiale din București din ultimii patru ani”, a declarat Mauricio Mesa Gomez, director general al Cordia România și Spania. „Apartamentele din Parcului20 au fost vândute, într-o proporție importantă, către investitori de portofoliu, care cumpără pentru a închiria, în special pe parcursul anului 2022, când inflația a crescut semnificativ, iar acest lucru demonstrează că am adus pe piață un produs rezidențial care generează un randament bun și care conservă valoarea banilor. În prezent, pregătim noile noastre proiecte rezidențiale din București, pe care le vom dezvolta conform acelorași principii ale sustenabilității, eficienței energetice și preocupării pentru rezidenți și comunități.”
Parcului20 a fost primul proiect lansat în zonă și a contribuit în mod esențial la dezvoltarea comunității locale. Rezidenții au la dispoziție numeroase facilități, printre care sisteme smart home integrate, stații de încărcare pentru vehiculele electrice, spații de parcare pentru biciclete. O grădină privată va fi amenajată în curând, pentru uzul exclusiv al rezidenților, un parc reamenajat de Cordia în parteneriat cu autoritățile locale este în apropiere, iar rezidenții pot ajunge în Parcul Herăstrău în 10 minute de plimbare cu bicicleta.
Cordia România dezvoltă proiecte rezidențiale în conformitate cu valorile companiei, axate pe bunăstare, eficiență energetică și dezvoltare comunitară și analizează în prezent terenurile din portofoliul companiei pe care să le dezvolte în continuare, în funcție de evoluția reglementărilor urbanistice. În calitate de membru al Grupului Futureal, Cordia este dedicată regenerării urbane și îmbunătățirii țesutului urban.