Dupa succesul primului eveniment, Zilele Vinul.Ro continua cu editia a II-a, in 26-27 februarie 2011 – doua zile de targ cu vinuri de excelenta, gustari asortate si expozitie de pictura – la restaurantul Margo Lounge (Str. Lipscani, nr. 29-33). Corcova Roy&Damboviceanu va prezenta vinurile alaturi de alti producatori de nisa din Dragasani si alte regiuni.
La aceasta a doua editie, alaturi de vinuri veti putea degusta bomboanele si trufele de ciocolata prezentate de Choco Fashion si veti putea admira lucrarile artistei plastice Anne Nerbert.
In pretul de 20 lei al biletului de intrare este inclusa degustarea vinurilor prezentate de expozanti, dar si o gustare oferita de Margo Lounge. Toti vizitatorii vor fi inscrisi automat la tombole cu premii. In restaurant exista si un spatiu dedicat pauzelor si discutiilor de afaceri sau placere, dar si mese tip cocktail pentru degustari linistite.
Zilele Vinul.Ro este un eveniment lunar de promovare a culturii vinului pentru amatori si profesionisti.
Anual, arhitectii romani se intalnesc la Balul arhitectilor, pentru a celebra si a duce mai departe creatia precursorilor, cei carora le datoram prima Societate a Arhitectilor Romani. Anul acesta, pe 26 februarie, prietenii arhitecturii sunt asteptati in salile Casinoului din Sinaia, pentru un sfarsit de saptamana unic, la o discutie despre arhitectura spatiului public romanesc intre traditie si modernitate. Vinurile de Corcova, a caror traditie se pierde in istorie, vor conferi acestui eveniment exceptional un plus de rafinament.
Dupa Bucuresti, Sibiu, Cluj, Brasov si Iasi, a venit randul orasului Sinaia sa gazduiasca evenimentul ce aduce laolalta oamenii care inteleg si iubesc.
Sinaia este locul in care mari arhitecti au construit, pentru mari oameni, case si parcuri, gari, hoteluri si palate. Arhitectul care si-a pus cel mai puternic amprenta asupra statiunii este Paul Smarandescu, absolvent al Scolii de Belle-Arte din Paris, arhitect-sef al Ministerului de Interne intre 1912 si 1943 si decan al Facultatii de Arhitectura din Bucuresti. Incepand cu 1913, Paul Smarandescu devine o prezenta constanta in Sinaia, unde construieste peste zece vile, printre care si propria resedinta, si Biserica Sfantul Ilie.
Casinoul din Sinaia este unul dintre edificiile simbol ale statiunii. Amplasata in partea nordica a parcului Dimitrie Ghica, impunatoarea cladire a fost construita intr-un timp record, in numai un an (intre 1912 si 1913), pe locul unde se inalta, candva, prima vila din Sinaia, vila Ghica. Inaugurat in prezenta familiei regale, printr-un spectacol de inalta tinuta, urmat de un concert sustinut de George Enescu, Casinoul a devenit, in scurt timp, atractia irezistibila a statiunii. Acest veritabil magnet social atragea, in fiecare zi de joc, sute de persoane. Marea Sala a Oglinzilor, Sala Ovala, la salle privée (sala mica) sau barul-restaurant sunt doar cateva dintre spatiile ce poarta amprenta frumusetii momentului.
Astazi, Casinoul din Sinaia este un punct de intalnire intre vechi si nou, intre clasic si modern, iar participantii la editia de anul acesta a Balului arhitectilor vor putea admira si creatiile unor tinere sperante ale arhitecturii romanesti. Pavilionul O, plasat in axul intrarii Casinoului, propune o noua modalitate de interactiune publica. Conceputa de membrii grupului UNULAUNU, cinci tineri arhitecti ale caror idei au fost deja recunoscute pe plan international, prin realizarea pavilionului Romaniei in cadrul Bienalei de Arhitectura de la Venetia 2010, instalatia este o reprezentare a relatiei om-spatiu. Instalatie cu obiecte nomade este titlul creatiei pe care SKBD Team, echipa distinsa cu doua medalii la editiile Bienalei de Arhitectura Bucuresti din 2008 si 2010, o prezinta anul acesta publicului din Sinaia. studioBASAR este o echipa ce actioneaza, din 2006, ca un agent de… observatie si interventie arhitecturala. In 2009, studioBASAR a participat la realizarea Pavilionului Romaniei din cadrul Expozitiei Internationale de Arta de la Venetia.
La Balul arhitectilor, eveniment organizat intr-un spatiu ce aminteste de rafinamentul parizian de la inceputul secolului al XX-lea, vor fi prezente si vinurile de Corcova, care au cucerit, in epoca, elita culturala din capitala Frantei. Acum, in 2011, la Casinoul din Sinaia, este readus la viata farmecul unor vremuri de mult apuse.