Carmen Iorgulescu, coordonator Ken Academy, oferă cinci sfaturi care îi pot ajuta pe părinți să își pregătească micuții pentru o societate în continuă schimbare.
Modelul tradițional de până acum – terminarea unei facultăți urmată de un job stabil și de avansarea treptată la locul de muncă – nu se mai aplică în zilele noastre, cu atât mai puțin în 2030, când copiii vor fi adulți. Ne confruntăm cu globalizarea și scăderea puterii economice, piețele de muncă sunt din ce în ce mai dinamice, tehnologizarea este în plină expansiune, apar crize economice, iar viitorul nu mai pare atât de sigur ca până acum.
Ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe tineri să facă față unui asemenea mediu în continuă transformare?
“Răspunsul este simplu: să dezvoltăm în interiorul lor abilități antreprenoriale cât mai devreme, chiar începând cu școala primară. Antreprenoriatul ii transforma pe copii in adulti maturi care isi pot crea vieti autonome, care au curajul sa-si transforme visele in proiecte antreprenoriale de succes.
Misiunea KEN Academy este ca fiecare copil KEN să devină conștient că în interiorul său se află o multitudine de resurse care merită să fie descoperite și dezvoltate. În cadrul programului, urmărim să îi consolidăm copilului spiritul de inițiativă și încrederea că are capacitatea de a dezvolta proiecte de antreprenoriat.”, spune Carmen Iorgulescu.
Cum putem sprijini copiii pentru a-și dezvolta aceste superputeri?
1. Inspiră-i să fie creativi!
Copiii sunt creativi și curioși prin natura lor și nu le este teamă să întrebe “De ce?”. Fie că îi încurajezi să își petreacă mai mult timp inovând modul în care se joacă, fie că îi faci să înțeleagă că nu au de ce să se teamă de eșec , ci mai degrabă să-l folosească pe post de oportunitate de învățare și de evoluție, cei mici trebuie ghidați către a-și hrăni latura creativă.
2. Oferă-le cunoștințe financiare de bază!
Este foarte important pentru copii să poată avea discuții despre bani acasă, la supermarket sau chiar în fața unui ATM. În acest fel, vor învăța care este valoarea lucrurilor din jurul lor. Ken Academy, de exemplu, oferă un program complex de educație financiară și antreprenorială pentru copiii cu vârste între 7 și 13 ani. Noutatea adusă de KEN Academy o reprezintă componenta aplicată a programului – vizitarea unor companii (menită să ajute copiii în înțelegerea noțiunilor de business, dar și a procesului de producție), construirea propriile afaceri și derularea unor evenimente de vânzare; astfel, ei intră în contact direct cu piața, ajung să cunoască personal clienții, să își exerseze curajul, abilitățile de vânzare și învață să lucreze în echipă.
Părinții își pot înscrie copiii pentru anul școlar 2018-2019 la Ken Academy începând de acum, completând formularul de pe site: https://kenacademy.org/inscrieri-ken/.
3. Încurajează-le pasiunile!
Într-un mediu din ce în ce mai tehnologizat, pasiunile copiilor au un cuvânt greu de spus în alegerea unei viitoare cariere. Pentru un copil este foarte important să fie înțeles și susținut de părinții lui pentru a-și transforma pasiunea în proiect antreprenorial din care să și câștige bani. Astfel, poți cultiva în el spiritul de inițiativă, gândirea creativă, autonomia și încrederea că are capacitatea de a dezvolta proiecte de antreprenoriat.
4. Învață-i să își seteze obiective și să își planifice modul în care vor ajunge să le îndeplinească.
Stabilirea obiectivelor și planificarea sunt părți integrate ale succesului antreprenorial. Reprezintă obiceiuri pozitive care îi vor fi de ajutor copilului, odată ce au fost asimilate. Cu cât învață mai devreme să își planifice și să își seteze obiective realiste, cu atât este mai bine.
5. Munca în echipă joacă un rol important.
Este dificil să reușești de unul singur. Cei mai de succes antreprenori au în jurul lor echipe puternice, cu ajutorul cărora schimbă păreri și construiesc strategii. Copilul trebuie să-și descopere cât mai devreme superputerile și să învețe să lucreze în echipe funcționale, în care fiecare are un rol important, complementar, în vederea atingerii obiectivelor comune.
Abilitățile financiare și antreprenoriale sunt colacul de salvare al copiilor din această generație, care în 2030 vor intra într-un câmp al muncii total diferit de cel de acum.
Despre Carmen Iorgulescu
Carmen Iorgulescu este Coordonator KEN Academy, psiholog, trainer de educație financiară și antreprenorială pentru copii, speaker la conferințe de educație financiară pentru părinți. Este mama nazdrăvanului Andrei, care știe din sursă sigură că banii nu cresc în copaci.
În 2012, a pus bazele KEN Academy (www.kenacademy.org), cel mai complex program de educație financiară și antreprenorială pentru copiii cu vârste între 7 – 13 ani.
Carmen se bucură și susține curajul, spiritul de inițiativă și încrederea copiilor de a acționa pentru a-și transforma visele în realitate.
Este activ implicată în proiecte educaționale, știind cu tărie că “ inteligența financiară ” este un “must have” al zilelor noastre, în timp ce ”spiritul antreprenorial” este un motor pentru creșterea viitoare, acel element “cheie” ce îi ajută pe copii să se descurce în viață indiferent ce vor alege să facă.