Conform unui raport publicat de Comisia Europeană, copiii din Europa încep studiul limbilor străine la vârste din ce în ce mai fragede, cei mai mulți între 6 și 9 ani. În ultimii 15 ani, majoritatea țărilor au redus vârsta de începere a studiului obligatoriu al limbilor străine, iar unele au inclus limbile străine în programa preșcolară; de exemplu, comunitatea germanofonă din Belgia oferă copiilor lecții de limbi străine de la vârsta de 3 ani. Raportul intitulat Key Data on Teaching Languages at School in Europe2012 (Date de referință privind predarea limbilor în școlile din Europa 2012) confirmă faptul că engleza este categoric cea mai predată limbă străină în aproape toate țările europene, urmată de departe de franceză, spaniolă, germană și rusă.
„Diversitatea lingvistică și culturală este unul dintre atuurile majore ale Uniunii Europene”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul pentru educație, cultură, multilingvism și tineret. „Învățarea limbilor facilitează comunicarea între țări și popoare și încurajează mobilitatea transfrontalieră și integrarea migranților. Mă bucur să constat că până și cei mai tineri dintre cetățenii noștri au parte de bucuria de a descoperi limbile străine. Îi încurajez, de asemenea, pe cei interesați să nu se limiteze la cele mai vorbite limbi străine, pentru a putea aprecia cu adevărat incredibila diversitate lingvistică a Europei”.
Raportul subliniază că un număr tot mai mare de elevi studiază acum două limbi timp de cel puțin un an în cadrul învățământului obligatoriu. În medie, în anul școlar 2009/2010, 60,8% dintre elevii de gimnaziu învățau două sau mai multe limbi străine, ceea ce înseamnă o creștere de 14,1% față de anul școlar 2004/2005. În aceeași perioadă, proporția elevilor de școală primară care nu învățau o limbă străină a scăzut de la 32,5% la 21,8%.
Engleza este cea mai predată limbă străină în aproape toate cele 32 de țări incluse în studiu (cele 27 de state membre, Croația, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Turcia), tendință care s-a accentuat considerabil din 2004/05. În gimnaziu și la în cadrul învățământului liceal general, procentajul studenților care învață engleza depășește 90%. Doar o mică parte dintre elevi (0-5%, în funcție de fiecare țară) învață alte limbi decât engleza, franceza, spaniola, germana și rusa.
Raportul confirmă între altele o constatare destul de surprinzătoare, și anume că puține sunt țările care le impun profesorilor de limbi străine, în perioada de stagiu, să petreacă o perioadă de timp în străinătate pentru imersiune lingvistică. Numai 53,8% dintre profesorii de limbi străine care au participat la studiul european recent publicat cu privire la competențele lingvistice (IP/12/679) afirmă că au studiat mai mult de o lună într-o țară în care se vorbește limba pe care o predau. Această cifră medie ascunde însă o mare varietate de situații: în timp ce 79,7% dintre profesorii spanioli au studiat mai mult de o lună limba aleasă într‑o țară în care aceasta se vorbește, numai 11% dintre profesorii din Estonia au avut o experiență similară. Pornind de la aceste constatări, se pune întrebarea dacă expunerea viitorilor profesori la limba pe care o predau în țara unde aceasta se vorbește ar trebui să fie considerată un criteriu al calității în formarea profesorilor.
Importanța învățării limbilor va constitui un subiect principal la conferința intitulată „Multilingvismul în Europa”, organizată de Comisie la Limassol, în Cipru, în perioada 26-28 septembrie. Cu acest prilej, comisarul Vassiliou va susține discursul inaugural.
Context
Multilingvismul în UE
Comisia Europeană promovează multilingvismul și învățarea limbilor, având ca principale obiective 1) să încurajeze dialogul intercultural și incluziunea socială, 2) să-i ajute pe cetățeni să-și dezvolte simțul apartenenței la UE, 3) să creeze oportunități pentru tinerii care doresc să studieze și să lucreze în străinătate și 4) să faciliteze accesul la piețe noi pentru întreprinderile din UE care concurează la nivel internațional.
Scopul vizat este o Europă în care să se predea oricui de la o vârstă foarte fragedă cel puțin două limbi străine pe lângă limba maternă. Obiectivul „limba maternă +2” a fost stabilit de șefii de stat și de guvern din UE la reuniunea la nivel înalt de la Barcelona din martie 2002. Pentru a încuraja progresele către îndeplinirea acestui obiectiv, noua strategie a Comisiei privind regândirea competențelor, care urmează să fie adoptată în noiembrie, va propune criterii de referință pentru învățarea limbilor.
„Date de referință privind predarea limbilor în școlile din Europa 2012”
Raportul arată că majoritatea țărilor au redus în ultimii 15 ani vârsta de la care se începe studiul limbilor străine conform programei obligatorii, excepție făcând Belgia (comunitatea francofonă), Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Finlanda, Suedia și Regatul Unit.
În general, vârsta elevilor care încep să studieze o limbă străină s-a diminuat, însă timpul de predare alocat nu a crescut semnificativ. De altfel, timpul de predare dedicat limbilor străine este destul de redus comparativ cu alte materii.
Studiul Key Data on Teaching Languages at School in Europe 2012 oferă date ample care pot sta la baza elaborării de politici și pot contribui la îmbunătățirea calității și eficienței în învățarea limbilor străine. Promovarea învățării limbilor este unul dintre principalele obiective ale strategiei Comisiei în domeniul educației și al formării (ET 2020) și reprezintă un element crucial pentru încurajarea mobilității transfrontaliere a cetățenilor UE, unul dintre obiectivele strategiei Europa 2020 pentru creștere și locuri de muncă.
Publicat o dată la 3-4 ani, raportul reunește diverse surse de date și oferă o imagine de ansamblu completă asupra predării limbilor în cele 32 de țări participante. Studiul ia în considerare 61 de indicatori, repartizați în cinci categorii: context, organizare, participare, profesori și metode de predare. Datele provin din patru surse principale: Eurydice, Eurostat, studiul european privind competențele lingvistice și studiul internațional PISA (Programme for International Student Assessment) al OCDE.
Aceste date statistice sunt însoțite de o descriere a contextului și organizării activității de predare a limbilor străine, a gradului de participare a elevilor și a formării inițiale și ulterioare a cadrelor didactice. Raportul prezintă și tendințele în predarea limbilor străine de-a lungul anilor și analizează situația curentă prin comparație cu cea din trecut. .
Key Data on Teaching Languages at School in Europe 2012 este o publicație produsă în comun de Eurydice/Eurostat, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană.
Eurydice
Rețeaua Eurydice furnizează informații și analize cu privire la sistemele de educație europene și politicile existente în domeniu. Ea constă din 38 de unități naționale situate în cele 34 de țări participante la programul UE de învățare pe tot parcursul vieții (statele membre ale UE, Croația, Serbia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și Turcia). Serbia și Elveția nu au fost incluse în raportul Key Data on Teaching Languages at School in Europe 2012. Rețeaua Eurydice este coordonată și administrată de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a UE.
Vârstele la care se începe studiul primei și cele de-a doua limbi străine ca materii obligatorii pentru toți elevii din ciclul preșcolar, primar și/sau liceal general, 2010/11
Limbi străine obligatorii stabilite de autoritățile centrale din învățământ
(la un anumit moment din perioada de învățământ obligatoriu de zi) 1992/93, 2002/03, 2006/07, 2010/11
Procentul de studenți din învățământul primar care studiază engleza, franceza și/sau germana
Țări în care una dintre aceste limbi este cel mai mult studiată, 2009/10
Alte limbi străine, în afară de germană, engleză, spaniolă, franceză și rusă, studiate de elevi în învățământul gimnazial și liceal, ca procent din toate limbile studiate la acest nivel, 2009/10
Țări în care se formulează recomandări cu privire la conținutul formării inițiale a profesorilor și la perioada de imersiune petrecută în țara unde se vorbește limba predată, 2010/11
Pagini Utile
● Pentru mai multe informații
Raportul complet în limba engleză este disponibil la următoarea adresă: Key Data on Teaching Languages at School in Europe 2012
Principalele puncte ale raportului
Comisia Europeană: Educație și formare
Site-ul internet al comisarului Androulla Vassiliou
Urmăriți activitatea comisarului Androulla Vassiliou pe Twitter @VassiliouEU