– Campania ‘Inimi pentru Copii’ trimite primele cazuri la tratament –
Intermedicas (www.intermedicas.com), prima clinică din România specializată în servicii de second opinion medical, împreună cu Fundaţia Regina Maria și Fundaţia “Mecenat Chirurgie Cardiaque” trimit primele două cazuri sociale în Franța pentru a fi operate pro-bono, în cadrul Campaniei “Inimi pentru Copii”.
Cei doi copii, în vârstă de 6 luni și respectiv 12 ani, diagnosticați cu defect septal atrioventricular tip A și defect septal ventricular, coarctație de aortă și bicuspidie aortică, pleacă pe 17 februarie, pentru intervenții chirurgicale pe cord la un spital de top din Paris, unde vor fi preluați de o echipă de medici specialişti în chirurgie cardio-vasculară pediatrică.
Anual în România se nasc peste1.400 de copii cu malformaţii la inimă, mai puţin de jumătate ajung să fie trataţi. Dacă ajung să fie operaţi, nouă din zece copii supravieţuiesc.
“În România sunt puține unități specializate în chirurgia cardiacă pediatrică, în comparație cu numărul de copii care au nevoie de acest tip de interventii chirurgicale. Datorită expertizei internaționale de care dispune Intermedicas și prin susținerea financiară a partenerilor, ne-am unit forțele pentru a da o a doua șansă acestor copii. Nu există un număr limită de copii pe care îi vom trimite la tratament, important este ca familiile să intre în contact cu noi”, declară Ana Maria Marian, CEO Intermedicas Worldwide.
Eligibile pentru campanie sunt cazurile sociale cu malformații congenitale cardiovasculare, care au nevoie de intervenţii chirurgicale de urgenţă. Cei care vor putea beneficia de aceste operaţii sunt copiii cu vârste între 1 și 16 ani, proveniți din familii care nu dispun de mijloacele financiare pentru a putea plăti costul intervențiilor.
Valoarea unei intervenții chirurgicale este de aproximativ 40.000 euro pentru fiecare caz și este suținută de Fundaţia “Mecenat Chirurgie Cardiaque”, iar costurile logistice asociate acestor interventii sunt asigurate de Fundația Regina Maria și de Intermedicas.
“Am încredere foarte mare în acest program și mă consider norocoasă că am aflat de el. Știu ca va fi o perioadă dificilă până când fetița mea se va întoarce, însă este o șansă reală pentru ea. Sfătuiesc părinții care se află în situații similare, să intre în legătură cu reprezentanții Intermedicas și ai Fundației Regina Maria”, spune Lisiana Șaramet din București. “Suntem emoționați pentru băiețelul nostru care împlinește anul acesta 12 ani și întreaga copilărie a petrecut-o cu multe limitări pe care le impune această bolă. Avem încredere că se va întoarce un copil sănătos”, adaugă Ilie Marian din Iași.
Campania continua și pe parcursul anului 2015, cei care au nevoie de ajutor sunt rugaţi să ne contacteze la:
Intermedicas: 021-2221370 sau office@intermedicas.com
Fundaţia Regina Maria: 031-4381809 sau frm@fundatiareginamaria.ro
{mosloadposition user9}