* Sectorul construcțiilor consumă mai mult de o treime din necesarul de energie al lumii și, în cele mai multe țări, este principala sursă de emisii de gaze cu efect de seră (GES).
* Consiliul Mondial pentru Clădiri Verzi (WorldGBC) solicită statelor membre la COP15 să ajungă la un acord privind platforma de instrumente legislative care și-au dovedit eficiența și să sprijine mecanisme pentru acțiune adaptate diverselor industrii și comunități, pentru a reduce emisiile de GES ale clădirilor.
* Rețeaua WorldGBC și partenerii acesteia colaborează pentru a dezvolta metodologii comune de măsurare și raportare a emisiilor de GES între cele mai bune sisteme voluntare de certificare pentru construcțiile verzi, pentru a facilita măsuri consistente pentru reducerea emisiilor de carbon în clădirile verzi.
”Clădirile reprezintă cea mai mare și cea mai bună oportunitate pentru a realiza acțiuni eficiente din punct de vedere al costurilor pentru diminuarea emisiilor de carbon. Consiliul WorldGBC reprezintă cea mai mare și eficientă coaliție de organizații dedicate dezvoltării de clădiri verzi, cu emisii scăzute de carbon și, prin urmare, recunoaștem importanța istorică a negocierilor privind schimbările climatice care au loc la Copenhaga. Țări de pe întregul mapamond trebuie să adopte oportunitățile furnizate de clădirile noi și existente pentru a ajuta la diminuarea cantității de emisii de gaze cu efect de seră și pentru a ne plasa pe o traiectorie descendentă a carbonului, care merge mână în mână cu beneficiile pentru cetățeni și pentru mediile de afaceri de pretutindeni.”
– Tony Arnel, Președinte, World Green Building Council
La nivel global, sectorul construcțiilor consumă mai mult de o treime din necesarul energetic al lumii și, în cele mai multe țări, este cea mai mare sursă de emisii de gaze cu efect de seră , contribuind semnificativ la schimbările climatice globale.
Negocierile COP15, care au loc la Copenhaga, în cadrul Convenției ONU privind Schimbările Climatice (UNFCCC) prezintă oportunitatea ca lumea să ajungă la un acord privind acțiunile măsurabile care se pot lua în domeniul construcțiilor pentru a reduce dramatic schimbările climatice globale, asigurând totodată o continuă dezvoltare economică.
Din fericire, sectorul clădirilor oferă câteva dintre cele mai eficiente și rapide modalități de combatere a schimbărilor climatice. Al patrulea Raport al IPCC a concluzionat că, folosind tehnologiile valide și disponibile din punct de vedere comercial, consumul de energie al clădirilor noi și existente ar putea fi redus cu 30-50% fără a crește semnificativ costurile de investiție. Cu toate acestea, potențialul nu este încă reflectat în prioritățile naționale. De exemplu, începând cu Aprilie 2009, doar 12 din cele 4500 de proiecte depuse în cadrul programului Clean Development Mechanism (din SUA) vizau reducerea necesarului de energie în clădiri.
Negocierile de la COP15 reprezintă o oportunitate de a redresa această situație, iar WorldGBC solicită statelor membre să ajungă la un acord privind platforma de instrumente legislative care și-au dovedit eficiența și să sprijine mecanisme pentru acțiune adaptate diverselor industrii și comunități pentru a reduce emisiile de GES ale clădirilor. O astfel de platformă ar trebui sprijinită și prin programe internaționale întreprinse de națiunile dezvoltate, astfel ca și țările în curs de dezvoltare să poată implementa măsuri adecvate.
În mod specific, această platformă ar trebui să includă:
· Utilizarea unor sisteme de certificare prin intermediul consiliilor voluntare pentru clădiri verzi și organizațiilor asociate, pentru a conduce transformarea ”verde” a pieței imobiliare.
· Adoptarea unor standarde minime de eficiență energetică a clădirilor prin intermediul unor coduri de construcții naționale.
· Inițiative fiscale pentru încurajarea investițiilor în proiecte care îmbunătățesc eficiența energetică și reduc emisiile de GES în clădirile noi și cele existente.
· Măsurători și obiective de performanță privind emisiile, pentru fondul național construit, inclusiv o reducere netă de 50% în sector, până în 2030.
Organizația World Green Building Council reprezintă o coaliție formată din 16 consilii pentru clădiri verzi cu drepturi depline, 8 consilii emergente și peste 30 de organizații care și-au depus aplicațiile pentru a dezvolta astfel de consilii pe Glob. Această rețea transformă piața imobiliară globală și sectorul construcțiilor prin intermediul sistemului propriu de certificare a clădirilor verzi, prin educație și prin acțiuni de lobby. Mai multe studii independente confirmă faptul că o clădire certificată de un consiliu pentru cădiri verzi poate consuma cu 85% mai puțină energie, cu 60% mai puțină apă potabilă și poate trimite cu 69% mai puțin gunoi la gropile comune, decât o clădire care nu deține un certificat. Clădirile certificate au de asemenea o valoare de piață superioară – demonstrând clar potențialul enorm al sectorului.
Națiunile membre ale WorldGBC au întreprins diverse inițiative pentru a evidenția eficacitatea politicilor privind clădirile verzi și utilizarea instrumentelor de care dispun clădirile verzi pentru a reduce emisiile. Acestea includ:
– Promovarea, sprijinirea și instruirea noilor consilii pentru clădiri verzi din peste 40 de țări, inclusiv adoptarea sau dezvoltarea de sisteme voluntare de certificare pentru construcțiile verzi.
– Dezvoltarea unei metodologii comune de măsurare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră între cele mai bune sisteme voluntare de certificare pentru construcțiile verzi.
– Evaluarea eficienței și eficacității politicilor guvernamentale și a regulamentelor, în sprijinirea unei transformări sustenabile a sectorului de imobiliare și industriei construcțiilor.
– Dezvoltarea unei game cuprinzătoare de studii de caz privind clădirile verzi și politicile privind clădirile verzi.
WorldGBC contribuie ca membru la Inițiativa pentru Clădiri Sustenabile și Climă, din cadrul Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP SBCI). UNEP SBCI a fost creat în 2006 ca un parteneriat între ONU și factorii de decizie din sectorul construcțiilor, pentru a promova adoptarea la nivel mondial a practicilor sustenabile în construcții.
Pe parcursul anului trecut, Grupul de Demersuri Legislative din cadrul WorldGBC a lucrat într-o strânsă colaborare cu Secretariatul UNEP SBCI și cu membrii săi pentru a dezvolta un Apel la acțiune pentru industria construcțiilor și a schimbărilor climatice, care îndeamnă la acțiune radicală privind emisiile de carbon ale clădirilor. Documentul are sprijinul total al rețelei WorldGBC și poate fi downloadat de aici, împreună cu Actul de depoziție care îl însoțește.
Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC) este prima dintre organizațiile de profil din Europa de Est care primește acreditarea de membru deplin în cadrul WorldGBC.
RoGBC este o asociație non-profit, apolitică, formată din 73 de companii dedicate principiilor durabilității în construcții. Organizația lucrează la transformarea industriei construcțiilor și industriei imobiliare din România către o mai mare responsabilitate de mediu și susținerea unei creșteri sustenabile a economiei. RoGBC este sprijinit financiar de companiile membre și furnizează informație, orientare, instruire, demersuri legislative, dar și oportunități de networking pentru profesioniștii din industrie.
Bucuresti, 15.12.2009
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}