invitatul Irinei Pacurariu la "Povesti în halate albe"
Luni, 1 iulie, de la ora 22.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+
Doctorul George Jinescu, chirurg la Spitalul de urgenţă Floreasca din Bucureşti, coordonatorul gărzii în seara când au ajuns supravieţuitorii din Muntenegru, este unul dintre românii care suferă de „patriotism” cronic. De la ora 22.00, la cea de-a noua ediţie a Poveştilor în halate albe, Irina Păcurariu stă de vorbă cu doctorul George Jinescu despre acea seară şi de ce preferă să îşi facă meseria în România. Şi tot luni, 1 iulie, telespectatorii TVR îl vor cunoaşte pe doctorul pediatru Adrian Suciu, care conduce una dintre secţiile spitalului Marie Curie din Bucureşti. Întâlnirea cu reuşitele incredibile din domeniul medical românesc, cele care, în general, se pierd printre dezbaterile despre incompetenţă, corupţie sau ineficienţă are loc luni seară la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
Doctorul Adrian Suciu este un pediatru la care speră să ajungă multe dintre mamele din România atunci când copilul lor are o problemă de sănătate. Doctorul, care conduce secţia de pediatrie nr. 3 de la spitalul Marie Curie din Bucureşti, consultă cam 100 de copii în fiecare zi, iar farmaciştii reacţionează la fel atunci când îi văd parafa: „Mare noroc aţi avut să ajungeţi la domnul Doctor, nu puteaţi nimeri mai bine!".
„Doctorul Suciu crede că generaţia care urmează este mai bună, mai performantă şi mai dedicată decât cea din care face el parte şi că a lasa să plece o astfel de elită este una dintre greşelile capitale de care se face vinovată România. Deşi după întâlnirea cu el ai senzaţia că l-ai cunoscut pe Moş Crăciun, pe doctor îl srtigă, de fapt, mii de copii „Gepetto”, ceea ce îl plasează acolo unde şi-a câstigat locul, adică în adevăratele poveşti”, Irina Păcurariu, realizatoarea emisiunii Poveşti în halate albe de la TVR.
Emisiunea Poveşti în halate albe, care este parte a campaniei „De profesie medic în România”, la care TVR este partener media (si prin Telejurnalul TVR), le descoperă românilor doctori care au puterea şi dorinţa de a salva vieţi, medici care nu îşi fac doar meseria, ci se şi sacrifică pentru excelenţă. Personajele seriei Poveşti în halate albe sunt anonimii fără de care sistemul medical românesc ar fi mult mai sărac.
14.000 de medici au plecat din România în ultimii cinci ani. În acest moment, sunt, în medie, aproape doi medici la mia de locuitori, mult sub nivelul celorlalte ţări din Uniunea Europeană. Medicii români pleacă în străinătate mai ales din cauza salariilor mici şi a condiţiilor precare din spitale, conform unui studiu european realizat anul trecut. Una dintre ţintele campaniei „De profesie medic în România", campanie provocată de Consiliul Investitorilor Străini, este creşterea numărului de medici de la 2,4 la mia de locuitori, cât este în prezent, la 2,6, în 2015.