British American Tobacco Romania, al doilea contribuabil ca mărime la bugetul statului și unul dintre principalii investitori străini în România a anunțat marți, 15 noiembrie, planurile sale de dezvoltare pentru următorii cinci ani, fabrica din Ploiești urmând să devină a doua ca importanță din Europa la nivel de grup.
Totodată, prin cele trei companii cu care este prezentă în România – fabrica din Ploiești, compania de distribuție la nivel național și centrul de servicii care deservește operațiunile Brit ish American Tobacco din întreaga Europa – British American Tobacco plănuiește să ofere un stimul de circa un miliard de euro în economia românească, suplimentar față de cele 8,2 miliarde de euro ce reprezintă taxe la bugetul de stat în următorii cinci ani de zile.
La Ploiești se va investi începând chiar din 2017 în producția celei mai avansate componente tehnologice care se regăsește în „glo IFuse”, și anume „Neopods”, produs în prezent în Marea Britanie. Această tehnologie permite îmbinarea într-un produs hibrid a țigărilor tradiționale și țigărilor electronice, fără a degaja miros, fum sau scrum.
„România este un mediu favorabil investițiilor, cu oameni bine pregătiți și cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în 2016, creștere la care suntem mândri că am putut contribui și noi. Drept urmare, dorim să continuăm impactul pozitiv pe care îl avem în economia locală prin angajamentul nostru pe termen lung, inclusiv în securizarea celor peste 2.000 de locuri de muncă din întreaga țară și crearea altora în următorii ani”, a declarat Gemma Webb, director general British American Tobacco, în prezența reprezentanților Guvernului și autorităților locale prezente la eveniment.
British American Tobacco Romania contribuie în fiecare an cu aproximativ 1% din Produsul Intern Brut fiind unul dintre principalii exportatori din România, ținând cont că peste 50% din producția locală este exportată către 35 de alte țări, printre care Japonia, Brazilia, Rusia, Marea Britanie, Danemarca și Italia. Acest procent va crește odată cu dezvoltarea capacității de producție. Păstrând contribuția curentă de 1,64 miliarde de euro, în următorii 5 ani vor intra în bugetul României 8,2 miliarde de euro din accize, TVA și alte taxe, în afară de stimulul preconizat de 1 miliard de euro. Deci, în total, o contribuție de aproximativ 9 miliarde de euro.
Francisco Toso, directorul general al fabricii British American Tobacco din Ploiești: „În acest moment creștem capacitatea fabricii din Ploiești construită de la zero în 1997. În același timp, vom începe să producem în România capsulele Neopods pentru dispozitivul glo Ifuse, unul dintre produsele noastre cele mai avansate tehnologic”.
British American Tobacco este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul statului și unul dintre principalii investitori din România, cu peste 250 de milioane de euro investiți până în prezent în fabrica de la Ploiești și alte 100 de milioane începând din ianuarie 2017.