La Eos White Night, în centrul atenţiei se află contrastul între alb şi negru: caroseria este albă, iar elementele precum plafonul, grila radiatorului şi carcasele oglinzilor sunt de culoare neagră. Modelul special poate fi comandat în orice moment.
Eos White Night se remarcă printr-un contrast interesant: acesta include culoarea exterioară „Alb Candy“, plafonul „Deep Black Pearleffect“, precum şi stopurile cu leduri în roşu închis. Imaginea modelului special este întregită de numeroase detalii de culoare neagră, de exemplu carcasele oglinzilor, grila radiatorului, precum şi bandourile decorative. Jantele de 18 ţoli vopsite parţial în negru de tip „Budapesta“, cu suprafaţa lucioasă, completează imaginea elegantă a modelului Eos White Night.
La interior este continuată alternanţa între nuanţele deschise şi închise: scaunele de piele Nappa de culoare neagră, capitonajul portierelor şi cel lateral, precum şi volanul negru sunt prevăzute cu cusături la culoare. La aceasta se adaugă inserţiile decorative, precum şi masca radioului de culoare „Alb Candy“. Pragurile portierelor cu inscripţia „White Night“ indică de asemenea prezenţa acestui model special.
În versiunea de serie, Eos White Night este echipat cu elemente de confort precum sistemul de climatizare "Climatronic", un tren de rulare coborât cu 15 milimetri şi scaune faţă încălzite. Preţul de pornire pentru Eos White Night este de 33.140,- euro, fiind disponibil cu toate versiunile de motorizare, cu excepţia propulsorului V6.
Vom reveni cu detalii specifice pentru Romania.
{mosloadposition user10}