Datele colectate de ANCOM arată că, la mijlocul lunii aprilie, creşterile traficului de internet și de voce înregistrează o tendinţă de stabilizare, în cazul traficului de internet fiind de aproximativ 28% în rețelele fixe și 4% în rețelele mobile, în timp ce traficul de voce a înregistrat creșteri medii de circa 10% în rețelele mobile și 6% în rețelele fixe, comparativ cu sfârșitul lunii februarie 2020.
“Creșterea traficului de voce și de date vine în contextul implementării tot mai intense a muncii la distanță, a mutării cursurilor școlare și universitare în mediul online și a creșterii semnificative a componentei de divertisment online, pe fondul măsurilor de distanțare socială sau autoizolare, ceea ce a condus la modificarea comportamentului de consum.
Astfel, românii care stau acasă au început să utilizeze pentru voce sau date pe dispozitivele mobile mai degrabă conexiunea Wi-Fi a routerului de acasă, decât internetul mobil, fapt care explică o creștere mai pronunțată a traficului de date în rețelele fixe și o aplatizare a creșterii internetului mobil.
După o creștere abruptă a traficului de internet în luna martie, în prezent observăm o stabilizare a creșterii, la niveluri relativ ridicate, pe care rețelele din România, cu o mare componentă de fibră optică, le pot susține și gestiona, mult mai bine decât rețelele din multe alte state mai dezvoltate la alte capitole decât noi, dar având încă o mare componentă de cupru în rețelele telecom naționale”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreședintele ANCOM.
Date de la furnizori
Conform informațiilor transmise de furnizori, se poate estima că traficul de date realizat în rețelele mobile a crescut în ultima perioadă cu circa 4%. În acelaşi timp, în rețelele fixe creşterea este semnificativă, de 28%, încadrându-se în media înregistrată la nivel global, unde s-au observat creșteri de 25-30% ale traficului de internet în prima lună de pandemie COVID-19.
De asemenea, estimările arată că traficul de voce a crescut cu aproximativ 10% în rețelele mobile, respectiv cu 6% în rețelele fixe. În plus, se constată o modificare a orei de vârf pentru traficul de apeluri realizat în zilele lucrătoare, de la orele de seară la cele din mijlocul zilei (orele 11-12).
De altfel, cu excepţia traficului de date realizat în reţelele mobile, toate celelalte categorii de trafic analizate înregistrează creşteri mai mari decât cele înregistrate în ultimele semestre.
La solicitarea ANCOM, cei mai importanţi furnizori au transmis creșterile traficului înregistrate în prima parte a lunii aprilie (săptămâna 6-12 aprilie 2020), luând ca perioadă de referință (stare de normalitate) ultima săptămână a lunii februarie, în care s-a confirmat în România primul caz de COVID-19 (25 februarie 2020).
Asigurarea continuității furnizării serviciilor de comunicații
Pe fondul modificării cererii de consum din partea utilizatorilor, operatorii de rețele si furnizorii de conținut online au luat măsuri pentru gestionarea cât mai eficientă a traficului, variind de la codec-uri mai bune și protocoale de criptare mai eficiente, la diverse reguli pentru o mai bună gestionare a traficului, în special a vârfurilor de trafic. La nivel european, furnizori importanți de fluxuri video au redus calitatea transmisiei video pentru evitarea congestionării rețelelor și menținerea experienței de utilizare a serviciilor pentru utilizatori.
În România, pentru a asigura continuitatea furnizării serviciilor în cazul creşterii traficului de date, furnizorii au luat măsuri pentru a monitoriza mai eficient capacitatea disponibilă a rețelei și a interveni unde este necesar, pentru a moderniza echipamentele de rețea și a simplifica și eficientiza procesul de achiziții, dar și unele măsuri privind optimizarea utilizării resurselor tehnice. În prezent, rețelele din România pot susține și gestiona eficient creșterea cererii, astfel încât utilizatorii să se bucure în continuare de conectivitate în parametri buni.
ANCOM va monitoriza constant situația și măsurile luate de furnizori pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a rețelelor și serviciilor publice de comunicații electronice, gradul de încărcare a rețelelor și eventualele congestii.