din copilărie
Un aspect deosebit de important care trebuie luat în considerare atunci când vorbim despre controlul greutăţii este legătura existentă între consumul de alimente şi starea emoţională sau psihică. Un număr important de studii în domeniu au arătat că apetitul poate fi stimulat de sentimente cum ar fi îngrijorarea, frustrarea, furia, ostilitatea, vina, sau respectul de sine scăzut. Mâncatul poate fi pentru unele persoane un refugiu şi o modalitate de a trece peste toate aceste emoţii negative.
Este deosebit de interesant faptul că foamea are doar un rol mic atunci când este vorba de cantitatea de alimente pe care o mâncăm. Problema începe încă din copilăria timpurie, cu replicile folosite de către părinţi: “mănâncă tot din farfurie”, ”dacă nu mănânci tot nu primeşti desert” sau “dacă nu mănânci, nu vei creşte mare şi puternic”.
Fiind copii am învăţat că trebuie să mâncăm tot ceea ce era în jurul nostru indiferent dacă ne era sau nu foame. Un alt obicei înrădăcinat este de a mânca tot ce este pus în faţa ta, chiar dacă ştiai că ai mâncat deja suficient.
Ca indivizi maturi, ne bazăm pe acest mod de a creşte, umplându-ne farfuria pe care apoi ne impunem să o terminăm.
Toate aceste comportamente sunt rezultate ale acestui tip de condiţionare la care suntem supuşi în copilărie. Pentru a trece peste ele trebuie să încercăm schimbarea unor obiceiuri alimentare. Spre exemplu, atunci când luăm masa, ar trebui să încercăm să mâncăm doar o porţie mică, apoi dacă după 5 minute resimţim încă o stare de foame, ar trebui să suplimentăm tot cu o porţie mică. Este foarte important de ştiut faptul că semnalul de saţietate, trimis dinspre stomac către creier ajunge abia după 20 de minute de la luarea mesei.
Un alt tip de condiţionare psihologică, pe care părinţii o pun în aplicare fără a fi conştienţi de potenţialele consecinţe este recompensarea copiilor cu dulciuri. Practica de a oferi dulciuri copiilor ca recompensă pentru “că au fost cuminţi” este foarte răspândită în comportamentul parental, ea creând la o vârstă matură un mecanism de auto-recompensare bazat pe alimentaţie.
Recompensarea personală nu este în sine un mecanism nociv, atunci când “premiile” sunt alese în concordanţă cu scopul propus. Spre exemplu, o persoană care doreşte să slăbească ar trebui să îşi cumpere mai curând echipament sportiv decât mâncare. Un alt tip de comportament pozitiv care poate ajuta o persoană să slăbească este de a citi poveşti de succes aparţinând altor oameni care au reuşit deja acest lucru. Cercetătorii au arătat că un contact direct al individului cu revistele glossy duce în multe cazuri la scăderea motivării, din cauza lipsei de exemple pozitive legate de controlul greutăţii.
Procesul de autorecompensă poate fi realizat printr-o multitudine de alte căi decât prin mâncare. Spre exemplu, după o zi grea la servici, o plimbare în parc alături de persoana iubită sau de prieteni duce într-o proporţie mult mai mare la eliminarea stresului decât îngurgitarea de alimente.
Deşi multe diete propun “suplimente” alimentare pentru eforturile depuse, la perioade fixe, o persoană care îşi doreşte să slăbească, trebuie să poarte în minte că fiecare recompensă de acest fel, nu face altceva decât să o îndepărteze de scopul stabilit.
De asemenea, vizita la medicul specialist poate fi o sursă de exemple pozitive. Personalul special pregătit pentru asemenea cazuri este instruit atât etic, psihologic cât şi profesional încât să reprezinte un sprijin de care oricine care îşi doreşte să slăbească în mod sănătos are nevoie.
{mosloadposition user10}
