Comisia Europeană salută intrarea în vigoare a noului regulament privind măsurile de cooperare în materie de protecție a consumatorilor. Începând de astăzi, 17 ianuarie, noile norme încep să se aplice în întreaga UE, pe baza actualului mecanism de cooperare.
Scopul acestora este de a îmbunătăți modul în care Comisia și autoritățile statelor membre pot colabora pentru a pune capăt practicilor necorespunzătoare împotriva consumatorilor, de a le permite autorităților să detecteze neregulile și să ia măsuri.
Věra Jourová, vicepreședintele pentru valori și transparență, a declarat:„UE are cele mai stricte norme de protecție a consumatorilor din lume. Acum vom accelera punerea lor în aplicare. Fac apel la statele membre să aplice fără ezitare noile instrumente.”
Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat: „Aceste norme reprezintă un nou pas în direcția protejării consumatorilor europeni. Comisia și autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor sunt de acum mai bine înzestrate cu noi seturi de competențe mijloace de cooperare. Indiferent de locul în care își desfășoară activitatea sau statutul profesioniștilor din cadrul pieței interne, va fi mai dificil să se evite normele.”
120.000 de cereri au fost trimise către Centrele Europene ale Consumatorilor, majoritatea referindu-se la cumpărăturile online, și aproximativ 40% dintre consumatori au fost nemultumiți de modul în care comercianții le-au soluționat plângerile.
Noul regulament va spori prerogativele autorităților naționale relevante, printre ele regăsindu-se competența de achiziționa produse în vederea testării, de a folosi metoda „clientului misterios”, precum și de a investiga fluxurile financiare pentru a descoperi comercianții necinstiți și frauda online.
De asemenea, noile norme îi vor permite Comisiei să alerteze cu mai multă ușurință autoritățile naționale și să le coordoneze acțiunile de soluționare a problemelor în materie de consum care afectează majoritatea consumatorilor europeni.
Datorită unui nou sistem informatic susținut de Sistemul de informare al pieței interne (IMI – Internal Market Information System) al Comisiei, centrele europene ale consumatorilor, organizațiile de consumatori și organizațiile profesionale vor putea să transmită oficial alerte cu privire la noile amenințări apărute pe piață. Aceste informații vor putea fi utilizate direct de către autoritățile de aplicare a legii.
Mai multe informații sunt disponibile în fișa informativă, iar aici se regăsesc exemple de acțiuni de coordonare în vederea respectării legislației.