însă dezvoltarea lor este încetinită de obstacolele în calea comerțului transfrontalier
Un nou raport privind „Obstacolele în calea comerțului electronic”, prezentat de Meglena Kuneva, comisarul UE pentru protecția consumatorilor, demonstrează popularitatea din ce în ce mai mare de care se bucură cumpărăturile on-line în UE, însă avertizează că obstacolele în calea comerțului transfrontalier frânează dezvoltarea acestora.
Raportul publicat prezintă o analiză detaliată a tendințelor actuale în materie de comerț electronic în UE, inclusiv în funcție de țară, produsele cumpărate cel mai frecvent și tipul de obstacole cu care se confruntă consumatorii și întreprinderile on-line. Între 2006 și 2008, procentul de consumatori din UE care au cumpărat cel puțin un articol pe internet a crescut de la 27% la 33%. Aceste valori medii nu ilustrează imensa popularitate de care se bucură cumpărăturile on-line în țări cum ar fi Regatul Unit, Franța și Germania, în care peste 50% dintre utilizatorii de internet au efectuat cumpărături on-line anul trecut.
În țările nordice (Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda), procentul de utilizatori de internet care au cumpărat produse și servicii on-line a fost de 91% în 2008. Țări precum Italia și Spania reprezintă, de asemenea, piețe cu o creștere rapidă. În pofida acestei tendințe privind piețele naționale cu o creștere rapidă, procentul reprezentat de cumpărăturile transfrontaliere on-line rămâne scăzut, și anume doar 7% în 2008 (în comparație cu 6% în 2006). Raportul avertizează că numeroase obstacole – lingvistice, practice și de reglementare, precum și probleme importante privind lipsa de încredere – încetinesc dezvoltarea cumpărăturilor on-line în UE.
Comisarul Kuneva a afirmat „Consumatorii au foarte multe de câștigat de pe urma internetului. El extinde dimensiunea pieței în cadrul căreia aceștia își efectuează tranzacțiile și permite accesul consumatorilor la un număr mai mare de furnizori și la mai multe posibilități de alegere. Internetul face posibilă comparația între produse, furnizori și prețuri la un nivel fără precedent. Se prefigurează o generalizare a utilizării internetului pentru cumpărăturile cu amănuntul. 150 de milioane de consumatori efectuează deja cumpărături on-line, deși doar 30 de milioane efectuează cumpărături într-o altă țară. Trebuie să ne asigurăm că adoptarea platformei internet nu va fi încetinită în mod inutil din cauza incapacității de a elimina obstacole importante în materie de reglementare sau de a aborda probleme importante referitoare la încrederea consumatorilor.”
Principalele concluzii:
1. Comerțul electronic funcționează bine
În general, consumatorii sunt satisfăcuți de cumpărăturile on-line. Pentru grupe de produse cumpărate foarte frecvent, cum ar fi produsele IT și cele legate de divertisment și activități recreative, satisfacția consumatorilor în legătură cu cumpărăturile efectuate pe internet este, în medie, mai ridicată decât pentru comerțul cu amănuntul în general.
– Consumatorii își exprimă satisfacția în special cu privire la posibilitatea de a compara prețurile și cu privire la gama mai largă de oferte, accesibilitatea produselor și alegerea furnizorilor.
– Consumatorii sunt mai puțin entuziaști în legătură cu aspecte cum ar fi disponibilitatea unor informații clare cu privire la produse, publicitatea, protecția vieții private, probleme legate de încredere și posibilitatea returnării produselor.
2. În cadrul comerțului on-line, există un potențial important pentru tranzacții transfrontaliere
– O treime dintre cetățenii UE ar lua în considerare cumpărarea unui produs sau a unui serviciu dintr-un alt stat membru pe internet, dacă produsul respectiv ar fi mai ieftin sau de o calitate mai bună.
– O treime dintre consumatorii din UE afirmă că sunt dispuși să cumpere bunuri și servicii într-o altă limbă. Într-o Europă multiculturală, există o cerere pentru posibilități de alegere și pentru o varietate de oferte mai ample decât ceea ce pot oferi magazinele locale sau mărcile mondiale.
3. Potențialul comerțului transfrontalier nu reușește să se materializeze
Între 2006 și 2008, procentul de persoane care au efectuat cumpărături on-line în UE a crescut de la 27% la 33% dintre consumatori, în timp ce procentul referitor la comerțul electronic transfrontalier a rămas stabil. Doar 7% dintre consumatori efectuează în prezent cumpărături transfrontaliere on-line, iar acest decalaj continuă să crească, în loc să se diminueze.
Principalele obstacole:
– Segmentarea geografică: majoritatea comercianților dispun în prezent de un site de internet accesibil tuturor consumatorilor. Cu toate acestea, se pare că majoritatea comercianților cu amănuntul încă își desfășoară activitatea pornind de la ipoteza că piața internă este compartimentată în funcție de frontierele naționale. Gama de posibilități este enormă, însă, în practică, consumatorilor li se refuză vânzările sau sunt redirecționați către țara lor de origine.
Obstacolele practice și cele în materie de reglementare includ
– Obstacole lingvistice, care rămân o problemă pentru majoritatea comercianților și consumatorilor, deși nu trebuie supraestimată importanța lor. De exemplu, 60% dintre comercianții cu amănuntul sunt deja pregătiți să efectueze tranzacții în mai multe limbi.
– Probleme de logistică legate de interoperabilitatea sistemelor poștale și de plată, precum și dificultăți de acces, cum ar fi penetrarea accesului în bandă largă.
{mosloadposition user10}