În urma cererii Companiei Naționale Poșta Română S.A. (CNPR), ANCOM a analizat caracterul de sarcină injustă a costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal poștal în anul 2015 de către CNPR. Întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de ANCOM, costul net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2015 nu constituie o sarcină injustă pentru CNPR și, deci, nu este necesară compensarea acestuia.
Condiții care trebuie îndeplinite
Conform prevederilor intrate în vigoare în 2015, costul net reprezintă o sarcină injustă dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții legate de nivelul rentabilității capitalului mediu angajat și de pragul de materialitate în funcție de veniturile înregistrate din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.
Analiza ANCOM a arătat că primul criteriu este îndeplinit, având în vedere că rentabilitatea capitalului mediu angajat pe segmentul serviciului universal se află sub valoarea costului mediu ponderat al capitalului stabilit de ANCOM pentru anul 2015 la 13.10%, pe când cel de-al doilea criteriu nu este îndeplinit având în vedere că valoarea costului net nu depășește pragul de materialitate de 3% din valoarea veniturilor înregistrate de furnizorul desemnat de serviciu universal din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.
Ce este costul net?
Costul net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal reprezintă diferența dintre costurile suportate de furnizorul de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu universal și costul net al furnizorului în cazul în care și-ar desfășura activitatea exclusiv pe baze comerciale, fără a avea obligații de serviciu universal.
CNPR este furnizorul de servicii poștale din sfera serviciului universal desemnat pentru perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2018 și are dreptul de a solicita compensarea costului net.
Stabilirea costului net
Pentru compensarea costului net, ANCOM a primit în data de 11 august 2016 o cerere din partea CNPR împreună cu situația privind costurile, veniturile și capitalul angajat aferente furnizării serviciilor din sfera serviciului universal pentru anul 2015 și raportul de constatări faptice privind verificarea cererii de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal întocmit de către un auditor independent.
În scopul evaluării cererii de compensare transmise de furnizorul de serviciu universal, ANCOM a derulat, cu sprijinul consultanților KPMG Advisory SRL și KPMG Romania SRL o analiză detaliată a datelor și ipotezelor utilizate de CNPR în procesul de întocmire a cererii de cost net, precum și metodologia și calculul efectiv al costului net și a informațiilor suplimentare puse la dispoziție de CNPR. Acolo unde a fost necesar au fost efectuate, în baza unor surse alternative de informații, ajustări asupra datelor, ipotezelor și calculului efectiv al unor parametri, astfel încât suma finală rezultată în urma acestui proces complex să reflecte valoarea costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2015.
În urma analizei, ANCOM a constatat că CNPR nu a înregistrat un cost net aferent anului 2015 (valoarea determinată în urma efectuării ajustărilor fiind negativă).
Serviciul universal poștal
Accesul la serviciul universal poștal reprezintă dreptul oricărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a unor servicii poştale (serviciile incluse în sfera serviciului universal), la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile.
Procesul de consultare publică
Proiectul de decizieprivind cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anul 2015 și expunerea de motive sunt atașate prezentului mail. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 20.03.2017, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la Registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.