Noutăți din domeniul mediilor de stocare şi al soluţiilor de continuitate în afaceri vor fi prezentate la Conferința de Tehnologie Agora
Agora Group a organizat joi prima Conferință de Tehnologie Agora din aceasta toamnă, evenimentul având tema Storage & Business Continuity.
În deschiderea evenimentului Yugo Neumorni, Director IT Vimetco și reprezentant CIO Council, a subliniat importanța dezvoltării unui plan de business continuity pentru orice tip de afacere. Managementul acestui plan nu se află doar în mâna specialiștilor în IT, ci trebuie însușit de către toate nivelele de management ale companiei, prin analiza factorilor de risc și a impactului asupra afacerii, dezvoltarea și testarea planului și updatarea periodică a acestuia. “Trebuie să fim conștienți de faptul că o corupere a datelor poate fi chiar mai dăunătoare decât un cutremur”.
Adrian Gheorghe, ESSN Storage Sales Specialist, HP Romania şi Cristian Mierlea, Business Unit Manager, IT Infrastructure Solutions, CRESCENDO, au prezentat soluțiile StorageWorks pentru Business Continuity și Availability. “Căderile de system neplanificate se datorează în proporție de 40% erorilor de operare, 40% erorilor de aplicație și doar 20% factorilor de mediu, surselor de alimentare sau altor dezastre nepredictibile”.
În continuare, Tamas Jung, CA Technologies Senior Consultant, Technical Sales, a declarat: „Virtualizarea a inovat în mod clar modul în care protejăm datele. Acest lucru facilitează costuri reduse de administrare și hardware pentru organizaţiile mici și întreprinderile mijlocii. Cu suport pentru Microsoft Hyper-V, VMware, şi Citrix XenServer, utilizatorii finali şi furnizorii de servicii CA ARCserve pot atinge acum o protecţie completă a întregii lor infrastructuri virtuale”.
Tudor Fulga, Oracle Sun, Storage&Server Product Manager, a prezentat facilitățile tehnologiilor de stocare Oracle ce asigură o integrare puternică cu Axiom 600. Bogdan Mihalcea, Country Sales Manager D-Link Romania, a adus în discuție suporturile hardware pentru asigurarea unei stocări de date fără incidente. Puiu Leontescu, Technology Consultant Team Lead EMC2, a îndemnat participanții: "Consolidează-ţi datele cu noul EMC VNX!", vorbind despre suitele de protecție VNX, SnapView și EMC Recover-Point.
În încheiere, Dan Antanoaie, Enterprise Business Manager Dell România, a precizat: “Viitorul stocării se află în eficientizarea proceselor. Managementul inteligent al datelor va transforma datele în elemente strategice ale business-ului”.
Bucuresti, 12.09.2011