BUDAPESTA – Consiliul Director al Grupului MOL a aprobat, la ședința din 13 octombrie 2016, noua strategie pe termen lung a companiei, “Grupul MOL 2030”.
Pilonii noii strategii sunt:
Consolidarea și dezvoltarea poziției MOL de lider regional în Europa Centrală și de Est. Grupul MOL își va consolida poziția de lider regional în domeniile considerate cheie pentru modelul de afaceri, va deveni un lider în domeniul produselor chimice în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), va fi prima alegere a clienților furnizându-le produsele potrivite și o gamă largă de noi servicii adresate nevoilor diversificate și în schimbare, și principala sursă de soluții și inovare în domeniul mobilității, oferind în același timp randamente competitive și în creștere către acționari. MOL are ca țintă să își majoreze cota pe piața carburanților în regiunea extinsă ECE la 25-30%, de la nivelul actual de puțin peste 20%, precum și să se situeze între primele 25% dintre companiile din domeniu, în funcție de profitabilitatea stațiilor.
Rafinare: complexitate, eficiență, flexibilitate și diversificare producției, în afara sferei carburanților. MOL va continua să opereze rafinării cu grad ridicat de complexitate, eficiență și profitabilitate, pentru a se situa pe termen mediu printre primele companii de rafinare din Europa, din punct de vedere al marjei nete de flux de numerar. Mai mult, prin eforturile continue de îmbunătățire a eficienței, MOL urmărește să se plaseze între primele 25% companii din Europa în funcție de eficiența generală și să îmbunătățească în continuare eficiența energetică. În același timp, în linie cu viziunea MOL pe termen mediu privind tendințele pieței carburanților, răspândirea rapidă a tehnologiilor alternative și schimbările comportamentului consumatorilor, compania are ca obiectiv o diversificare semnificativă a operațiunilor sale de rafinare până în 2030. MOL are ca obiectiv creșterea graduală a ponderii produselor altele decât carburanții, la peste 50% până în 2030 (de la nivelul actual sub 30%), prin proiecte de investiții atent selecționate, concentrate în special pe zona lanțului valoric din chimie și petrochimie.
Produse chimice și petrochimice: un segment țintă ca destinație de investiții, cu perspective de creștere substanțială. MOL consideră că următorul pas firesc al strategiei sale de diversificare către zona de produse altele decât carburanții este să continue investițiile în lanțurile valorice din chimie și petrochimie, menținând însă modelul de companie integrată cu accent pe segmentul downstream (rafinare și marketing). Ca urmare, MOL a planificat investiții de câte 1,5 miliarde de dolari în fiecare interval de 5 ani, până în 2030, pentru proiecte de extindere a activității din chimie și petrochimie în regiunea ECE. Astfel, MOL intenționează să majoreze utilizarea de materii prime în petrochimie la 3 milioane de tone și să pătrundă pe noi segmente de produse. Investițiile din chimie și petrochimie se vor baza pe tipurile de produse actuale ale rafinăriilor Grupului MOL, în linie cu strategia actuală a MOL de a adânci integrarea în segmentul downstream pe întregul lanț valoric, urmând însă o traiectorie de convergență către zona produselor semi-finite și de specialitate.
Retail: transformarea operațiunilor “tradiționale” de vânzare de carburanți într-un lider de piață pe zona serviciilor de mobilitate adresate consumatorilor finali. Pe de o parte, MOL va consolida și va dezvolta în continuare rețeaua de benzinării din ECE, lider de piață în regiune, pentru a fi prima alegere a consumatorilor. Pe de altă parte, ca răspuns la dinamica pieței și schimbările comportamentelor de consum, MOL va transforma operațiunile sale retail într-o platformă de furnizare de ”servicii de mobilitate”. Obiectivul este ca jumătate din veniturile segmentului retail/mobilitate să fie generate de noile servicii legate de mobilitate, iar serviciile către clienții finali să aducă o treime din EBITDA la nivel de Grup până în 2030.
Explorare & Producție: un segment bine orientat, scalabil și aducător de valoare. MOL vrea să fie un operator E&P concentrat și eficient, având capacitatea de a derula operațiuni în perimetre de dimensiuni mici și medii, în zone geografice bine definite, și care să genereze valoare adăugată. MOL intenționează să își păstreze poziția favorabilă din punctul de vedere al costurilor directe de producție, la circa 7 dolari/baril echivalent petrol în următorii cinci ani, precum și să mențină operațiunile E&P la un nivel sustenabil, auto-finanțabil și generator de valoare chiar în condițiile menținerii prețurilor țițeiului la un nivel scăzut (50 dolari pe baril sau mai puțin).
Însușirea inovațiilor și a noilor direcții de business. Noua strategie pe termen lung prevede ca MOL să investească în noi direcții de afaceri, astfel încât acestea să genereze circa 10% din EBITDA la nivel de Grup până în 2030. Aceste proiecte vor urma rigorile disciplinei financiare a grupului, iar noul portofoliu este preconizat să genereze un flux de numerar pozitiv până în 2030.
Strategia 2030 – Cultura 2030. Succesul Strategiei 2030 a Grupului MOL și atingerea obiectivelor strategice de afaceri depind în mare măsură de o schimbare transformațională reușită a culturii corporative. O abordare bazată pe colaborare, asumarea de riscuri, inovare, flexibilitate și orientarea către servicii este cheia pentru ca Grupul MOL să se diferențieze în industrie, în regiune și în comunitățile în care își desfășoară activitatea.
Randamente competitive pentru acționari. MOL va face eforturi pentru ca acțiunile sale să devină cea mai bună investiție din industrie, oferind un randament competitiv acționarilor. MOL va continua să aibă ca obiectiv creșterea valorii nominale a dividendelor anuale. De asemenea, MOL susține creșterea lichidității și a ponderii acțiunilor disponibile pentru a fi tranzacționate liber, pe termen mediu.
Zsolt Hernádi, Chairman-CEO al Grupului MOL, a declarat: “În ultimii 15 ani, Grupul MOL a derulat cu succes un proces de consolidare în industria de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est, devenind cu adevărat un jucător de talie internațională. Am obținut o creștere a EBITDA de 7 ori, iar capitalizarea de piață s-a majorat de cinci ori. Numărul benzinăriilor din rețeaua noastră a crescut de la 450 la peste 2.000, astfel că astăzi servim zilnic 1 milion de clienți. Obiectivele strategiei noastre au fost atinse. Însă cu siguranță nu ne vom opri aici. Privind către viitor, suntem bine poziționați pentru a crește în continuare pe termen lung, într-un mediu extern în schimbare din ce în ce mai rapidă, în care apar noi modele globale de consum de energie și de carburanți, împreună cu transformări tehnologice majore și modificări permanente ale comportamentelor de consum. Obiectivul Strategiei 2030 a Grupului MOL nu este doar să susțină și să consolideze poziția sa regională în domeniile de afaceri cheie, ci să reprezinte, încă o dată, vectorul schimbării în Europa Centrală și de Est. Ca parte a noii noastre strategii, vom diversifica și extinde portofoliul nostru de produse petrochimice, pentru a deveni unul dintre liderii domeniului. În mod asemănător, nu ne vom limita la simpla vânzare de carburanți în benzinăriile noastre, ci ne vom propune să devenim prima alegere a clienților de soluții de mobilitate, oferindu-le produsele și serviciile adecvate nevoilor lor din ce în ce mai diverse și în schimbare. Segmentul upstream va continua să aibă un rol cheie, de factor de stabilitate, funcționând profitabil și creând valoare chiar în condițiile prețurilor reduse ale petrolului. Sunt convins că având active de înaltă calitate, capacitate financiară, piețe în creștere, oameni talentați și cultura potrivită, MOL va reuși din nou să dicteze ritmul, în următorii 15 ani, oferind randamente competitive acționarilor și contribuind la prosperitatea economică și socială pe termen lung a țărilor din regiune”.