Connections Consult (CC), companie de digitalizare listată la BVB, piața AeRo, anunță creșteri notabile la nivelul performanței financiare în prima jumătate a anului 2024.
Astfel, profitul net a depășit cu 200% creșterile bugetate pentru anul acesta, ajungând la 4,67 mil. lei, cu 29% mai mult decât în aceeași perioadă din 2023. Veniturile companiei sunt, de asemenea, în curbă ascendentă, înregistrând o majorare de 15% față de semestrul 1 al anului precedent și o dinamică a liniilor de business care asigură dezvoltarea echilibrată.
„La începutul anului 2024, la Connections ne-am propus să ne concentrăm pe creșterea eficienței de business, iar primele 6 luni ne arată că putem face asta cu succes: profitabilitatea este în creștere pe toți indicatorii, atât la nivel de rezultat brut, cât și net, cât și marja de profit – o performanță cu atât mai relevantă cu cât piața de IT trece prin provocări dificile și are scăderi constante trimestru după trimestru. Rezultatele pe care le raportăm astăzi confirmă că managementul eficient generează valoare sporită, iar CC este un pilon de stabilitate pentru acționarii noștri”, spune Bogdan Florea, fondator și co-CEO al companiei.
Efectele negative ale contextului de piață nu au afectat rezultatele companiei decât la nivelul așteptărilor inițiale – cifre realizate versus bugetate – însă Connections raportează creșteri de două cifre față de anul precedent pe indicatorii relevanți, inclusiv scăderea gradului de îndatorare, și continuă să mizeze pe un semestru doi și mai bun.
„Primul semestru a fost, per ansamblu, unul în care jucătorii din piața locală au fost rezervați în lansarea de noi proiecte de digitalizare, concentrându-se mai degrabă pe o analiză atentă a competențelor furnizorilor din IT. Nivelul avansat de expertiză este unul dintre punctele noastre forte, așadar Connections are premise mari să înregistreze creșteri semnificative și proiecte cu relevanță în a doua parte a anului. Mulțumim întregii echipe, căci talentul și capabilitățile lor sunt diferențiatorul major”, menționează Radu Marcu, co-CEO al companiei.
Pe lângă venituri realizate cu 15% mai mri față de primul semestru din 2023 (47,1 milioane lei), Connections Consult a avut, de asemenea, și creșteri ale cheltuielilor, acestea fiind legate în principal de majorări ale costurilor salariale. În aceeași perioadă, compania a lansat intern și programul Stock Option Plan (SOP), prin care primii 50 de angajați au devenit și acționari, astfel încât, așa cum precizează Bogdan Florea, să se arate „concret oamenilor din echipă că succesul Connections este direct legat de performanța lor”.
În paralel cu creșterea eficienței de business, Connections își consolidează partea de bună guvernanță, prin dezvoltarea unui nou sistem de management al resurselor și fluxuri de lucru, în curs de operaționalizare, care să asigure premise solide de dezvoltare pe termen mediu și lung.
„Evoluăm cu pași fermi către o viziune multianuală clară”, menționează fondatorul companiei, „iar în a doua jumătate a anului în curs ne vom extinde eforturile spre atragerea de finanțări pentru cercetare în zona de securitate cibernetică și artificial intelligence. Avem, probabil, unii dintre cei mai educați și competenți colegi din piață în zona de inteligență artificială, cu experiență și rezultate experimentale dovedite în ultimii 2 ani, cu mult înainte ca efuziunea pieței globale să erupă”.
Compania va intensifica și eforturile de a câștiga teritorii și proiecte externe, care în primul semestru au generat 30% din venituri, și mizează de asemenea pe accelerarea proiectelor de digitalizare finanțate prin PNRR și alte fonduri europene.
Raportul privind rezultatele financiare din prima jumătate a anului 2024 poate fi consultat aici.