Asociația CONIL organizează și în 2023 CONIL Fest, Festivalul Integrării – Mama, SuperEroina mea, un eveniment de tradiție în cadrul calendarului său anual de activități.
Evenimentul din acest an, ajuns la cea de-a XXII-a ediție, va avea loc în primul week-end al primăverii, în zilele de 4 și 5 martie, la Circul Metropolitan București, și va celebra Ziua Internațională a Mamei în stilul aparte și atât de emoționant al participanților: copii tipici și cu cerințe educaționale speciale, dar cu infinită capacitate de a oferi zâmbet și blândețe.
CONIL Fest, Festivalul Integrării s-a dovedit a fi, de-a lungul celor 22 de ani de organizare bianuală, o lecție tot mai percutantă, la nivel social, despre acceptare și empatie, despre incluziune socială și blândețe, despre prietenie și, mai ales, despre lipsa etichetelor. Festivalul reunește de fiecare dată, în arena Circului Metropolitan, copii cu nevoi speciale sau dizabilități, copii din spectrul autist sau copii din diferite medii defavorizate – toți aceștia uniți prin zâmbete, prin cântec și dans, prin bucuria pură a momentului prezent.
Anul acesta, evenimentul este dedicat cu preponderență, mamelor acestor copii – devenite îngeri păzitori care, cu determinare incomensurabilă și iubire necondiționată, îi însoțesc zilnic în călătoria lor spre adaptare și înțelegere a mediului înconjurător.
“Un copil este o lume, dar o mamă este un întreg univers. În cazul unui copil cu nevoi speciale, preocupările și îngrijorările celor din jur – familie, prieteni, vecini, educatori – se concentrează doar în jurul acestuia. De multe ori, în vâltoarea acestor preocupări, oamenii uită să se întrebe cum este și ce simte mama acestuia. Aici, la CONIL, ne asumăm misiunea de a proteja și sentimentele mamelor copiilor din Asociație și de a ne îngriji inclusiv de nevoile emoționale ale acestora. Statistic vorbind, când într-o familie se naște un copil cu nevoi speciale, mama, de cele mai multe ori, rămâne singură. Pentru că misiunea de a se îngriji de un astfel de copil îi răpește dreptul de a mai avea o viață personală sau, adesea, chiar liber arbitru. De aceea, ediția din acest an a CONIL Fest este dedicată acestor mame eroine – ca o celebrare a forței lor infinite. Un tribut adus determinării, consecvenței și iubirii necondiționate pe care o poartă zilnic copiilor lor.” a spus Adela Hanafi, președinte CONIL.
Ediția cu numărul XXII a CONIL Fest, Festivalul Integrării – Mama SuperEroina mea va aduce, în foyer-ul Circului Metropolitan, și Târgul Primăverii – un eveniment care va reuni peste 30 de antreprenori, artizani și mici producători, cu produse atent selecționate pentru această perioadă a începutului de primăvară, astfel încât toți cei aflați în căutarea cadoului perfect pentru femeile din viața lor, să îl poată achiziționa din cadrul acestui târg special organizat. Aici vor putea găsi: haine, cărți, produse cosmetice și de îngrijire, dulciuri, ateliere, cadouri personalizate și multe alte surprize.
Tot în cadrul Festivalului, în data de 5 martie, de la ora 10.00 AM, va avea loc spectacolul de circ “Povestea Calului”, o producție a Circului Metropolitan București, oferit gratuit de către Asociația CONIL unui număr de 1000 de copii cu dizabiliități, proveniți din medii defavorizate și din centre de plasament.
Îmbrățișează primele zile de primăvară la Circul Metropolitan și primește acest buchet minunat de zâmbete și emoție, de forță și determinare, de cântec și de dans, din partea acestor copii speciali. Să nu uităm că afecțiunea unui copil special are nevoie de empatia și afecțiunea noastră.
Save the date! 4-5 martie, între 10-18 – Mama SuperEroina mea!
Pentru detalii ne puteți scrie la adresa de mail office@conil.ro sau puteți vizita pagina evenimentului https://fb.me/e/1WDNG0uhY.
Expozanți: 5 To Go, Bubble Waffles, Agrostar Giurgiu, Jay Flowers, Produse Unicat Handmade By Dorina, Aliah, Ev’li Crafty Hands, Candle & Relax Boutique, Campul Cu Levantica, Mihaela Tasulea Fotograf, Urban Mom Studio, Terra Salin, Casa Cu Miere Berceni, Educational Center, Magazin Bucuria, Kovacs Alom, Ceraflower, Gabrielle, Dulciurile Copilariei, Cuddly, Stories By Ionut Panait, Hand Made Romania, Violeta Cosmetic, Usborne, Finaqua, Francesca Modern Gifting, White Lily Naturals, Traveland Romania, Nabu, 100 Remedii Naturale, Finaqua, Smartlyhand, Lavandbee, Țuți și Alesia.
Sponsori: Aqua Carpatica, Alka, Biofarm, TRANSAVIA, Asociația Șansa Ta, BIOFARM, Banca pentru alimente București, Fă Bine, Omfal Educațional, Sindicatul Fermierilor Patrioți, Asociația Casa Tuturor.
Parteneri media: București FM, Agerpres, Advertising4u, Ziarul Pozitiv, Presa în blugi, PR.1az.ro, E-femeia.ro, PRwave.
CONIL oferă un program educațional coerent, care vine în ajutorul părinților și al copiilor cu CES, oferindu-le un program complet de recuperare și școlarizare, acreditat de Ministerul Educației și de Ministerul Muncii, de la 8:00-18:00, obiectivul principal fiind integrarea socială a copiilor cu CES.