Valorile noastre
Joi, 7 martie 2013, Facultatea de Litere a Universității din București a găzduit cea de-a treia ediție din seria Conferințelor VALORILE NOASTRE, moderate de criticul şi istoricul literar Eugen Negrici. Evenimentul, organizat de Centrul Studențesc de Comunicare al facultăţii, se bucură de sprijinul conducerii acesteia, reprezentate de dna decan Oana Murăruş, amfitrion al întâlnirilor. Această manifestare culturală face parte din programul anului aniversar Facultatea de Litere din Bucureşti – 2013 – 150 de ani de la înfiinţare.
Ne-am reîntâlnit într-un cadru deja familiar și drag nouă, de această dată bucurându-ne de prezența scriitoarei, traducătoarei și jurnalistei Gabriela Adameșteanu. Am pășit împreună, preț de o oră și jumătate, atât în lumea literaturii și a culturii românești, cât și în cea de peste hotare.
Într-o atmosferă plină de căldură, am putut descoperi modestia şi emoţia cu care invitata a vorbit despre parcursul său literar, despre constrângerile meseriei de scriitor, despre obstacolele financiare şi birocratice, dar şi despre satisfacţiile ocupaţiei, mai importante decât aspectele dificile. Abordând o atitudine relaxată şi lipsită de inhibiţii, scriitoarea Gabriela Adameşteanu a dorit, înainte de toate, să parcurgă drumul către sufletul publicului său, sfătuind generaţia de viitori scriitori şi critici literari şi răspunzând cu sinceritate întrebărilor adresate de profesori şi de studenţi.
Prezenţa Gabrielei Adameşteanu ne-a provocat bucurie şi ne-a făcut să ne simţim mândri de faptul că invitata noastră va reprezenta România la Târgul de Carte de la Paris, ce va avea loc între 22 şi 25 martie 2013, alături de alţi oameni de seamă ai culturii noastre, precum Ana Blandiana, Matei Vişniec, Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu. Reamintim aici că Târgul de Carte din capitala Franţei, pentru prima dată în istoria lui, are ca invitat special în acest an o ţară din Europa de Est, respectiv România, fapt ce acordă inclusiv literaturii noastre o mare vizibilitate, precum şi oportunitatea de a se face cunoscută prin noi traduceri.
Alături de audiență, formată în mare parte din studenți, profesori, din liceeni, dar și din alţi iubitori de literatură şi de cultură, în general, am luat parte la un dialog captivant între Eugen Negrici şi Gabriela Adameşteanu, dialog ce a urmărit relația scriitoarei cu opera sa, cu personajele şi cu experienţele care o inspiră, precum şi parcursul profesional căruia i s-a dedicat întru totul.
Mulţumim tuturor participanţilor, pe care îi aşteptăm cu drag și la conferinţele următoare, pentru a se întâlni şi cu alte figuri de seamă ale culturii româneşti, în acest frumos an aniversar pentru facultatea noastră.