Filarmonica „George Enescu” anunţă, în cadrul stagiunii Conferinţele Ateneului Român, cel de al 6-lea dialog la care marţi, 18 septembrie a.c., ora 18,30 în Sala mare a Ateneului Român vor participa prof. Luc Montagnier, Laureat 2008 al Premiului NOBEL pentru medicină şi prof. Solomon Marcus, membru al Academiei Române.
Biletele se pun în vânzare în ziua conferinţei, marţi, 18 septembrie începând cu ora 12 la casa de bilete din incinta Ateneului Român, intrarea din str. Exharcu 5-7. Preţ unic – 10 lei.
Dr. Luc Montagnier s-a născut în anul 1932 la Chabris/ Tours/Franţa. A studiat ştiinţele naturale la Universitatea din Poitiers şi a obţinut în 1955 doctoratul în ştiinţe la Universitatea din Paris. În 1960 devine doctor în medicină la aceeași universitate. În 1974 este director de cercetare al Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS) şi în 1985 profesor la Institutul Pasteur. În anii dinaintea debutul epidemiei de SIDA în lume, Luc Montagnier a făcut multe descoperiri semnificative în ceea ce privește natura viruşilor şi a contribuit la înțelegerea modului cum aceştia pot modifica informaţia genetică a organismelor gazdă aducându-şi astfel contribuţia la avansarea cercetării în domeniul cancerului. Studiul său despre interferon a deschis căi generoase pentru tratamente medicale pentru boli virale.
Marea sa reuşită, cea care l-a făcut cunoscut pretutindeni, în lumea oamenilor de ştiinţă, a fost depistarea în 1983 a virusului HIV, cauza a SIDA. Această descoperire a dus direct la dezvoltarea unui test pentru detectarea prezenței HIV în probe de sânge.
Premiului Nobel pentru medicină, în anul 2008 a marcat încununarea unei cariere strălucite de cercetare în virusologie la cel mai înalt nivel internaţional.
Prof. Solomon Marcus (n. 1925) este matematician român, membru al Secției de Matematică a Academiei Române și profesor emerit la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Matematică. În domeniul analizei matematice, cercetarea sa principală vizează lingvistica și informatica. A publicat, de asemenea, numeroase studii interdisciplinare, ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, analiză teatrală, poezie, ştiinţele naturale şi sociale, arte vizuale. Solomon Marcus a publicat peste 50 de volume şi sute de articole în reviste ştiinţifice sau de specialitate, în ţară şi străinătate.
Sponsori: ING Bank, Volksbank, Lions Club, Apanova, Cognistudio, Generali
Parteneri: Art Line, Editura Anima, Art Act Magazine
Parteneri media: Bucharest Herald, TVR Cultural, Sapte Seri, LiterNet, Observator Cultural, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Autoexpert, Yachtexpert, Allgemeine Deutsche Zeitung, Port.ro, Cronica Romana, SiSC, ArtClue, Salut Bucureşti, Senso TV