În perioada 15-17 mai 2019 a avut loc în Poiana Brașov Conferința Regăsește România – Parteneriate durabile pentru natură 2019, organizată de Propark – Fundația pentru Arii Protejate în parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia.
Conferința Regăsește România – Parteneriate durabile pentru natură 2019 a reunit reprezentanți de la instituțiile statului, organizații neguvernamentale, mediul academic, mediul de afaceri, foști și actuali administratori ai ariilor protejate, actori cu preocupări și atribuții legate de ariile protejate ale României.
Tema principală a evenimentului din acest an a fost implicarea prin parteneriate în conservarea naturii, respectiv în managementul ariilor protejate, în beneficiul nostru, al oamenilor. Accentul s-a pus pe necesitatea implicării tuturor actorilor, mai ales în contextul actual, în care autoritățile au limitat posibilitățile de participare a societății civile în eforturile de management al ariilor protejate. În seara de gală s-au prezentat parteneriate de succes între firme și organizații neguvernamentale, cum ar fi parteneriatul încheiat de WWF România cu Lafarge Holcim, cel încheiat de Schubz România – Centrul de educație pentru dezvoltare durabilă cu Schaeffler România, parteneriatul ProPark – Fundația pentru Arii Protejate cu JF Furnir și parteneriatele încheiate de Asociația Parcul Natural Văcărești cu numeroase firme (Enel, La Fântâna, Banca Transilvania, Alpha Bank, Lidl și BCR).
Implicarea individuală a fost încurajată prin lansarea primului program de mentorat pentru natură, program în cadrul căruia experți în conservarea naturii și tineri profesioniști vor lucra împreună pe teren, contribuind astfel la formarea noilor generații de specialiști în arii protejate din România.
Regăsește România este o platformă prin care promovăm implicarea în realizarea Viziunii pentru sistemul de management al rețelei de arii protejate din România, lansată de Coaliția Natura 2000 în septembrie 2018, prima viziune națională integrată pentru ariile protejate din România. Evenimentele organizate sub umbrela Regăsește România sunt destinate dezbaterilor legate de conservarea naturii și găsirii de soluții pentru a avea arii protejate gestionate astfel încât să servească interesul public. În acest an dezbaterile s-au organizat în contextul format în urma intrării în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 75/2018, care a dus la eliminarea noțiunii de custode și a îndepărtat numeroase entități, în special organizațiile neguvernamentale de la administrarea ariilor protejate. Majoritatea ariilor protejate au fost preluate în administrarea statului prin Agenția Națională pentru Administrarea Ariilor Naturale Protejate. Această agenție nu dispune în prezent de resurse suficiente pentru a înlocui foștii administratori, nici financiar, dar nici în privința resurselor umane.
Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2018 a fost declarată neconstituțională și discriminatorie de către Curtea Constituțională a României, dar efectele acestei legi continuă să afecteze direct ariile protejate, care au rămas fără administratori de facto. Ordonanța a dus la desființarea a peste 400 de locuri de muncă și la blocarea finanțărilor europene pentru proiecte destinate conservării naturii.
Evenimentul Regăsește România a reunit în acest an peste 120 de specialiști din diferite sectoare de activitate, care au lucrat împreună, realizând un intens schimb de experiențe și propunând soluții pentru managementul ariilor protejate. Dezbaterile au avut în centrul atenției tema implicării diverșilor actori și soluții pentru a îmbunătăți contribuția ariilor protejate la dezvoltarea comunităților locale.